Plata anticipată a pensiilor, 10 aprilie în loc de 14, a determinat o mulțime de vârstnici să ignore ordonanțele militare care prevăd că pot ieși din casă doar în intervalul orar 11:00 – 13:00.
Elocvent este ceea ce se întâmplă în aceste momente la centrul de încasare al SC Nova Apaserv SA din Centrul Vechi.
Zeci de botoșăneni, din care aproximativ jumătate sunt de vârsta a treia, au format o coadă prin apropierea Bisericii Uspenia care ajunge până la pietonalul principal din zona istorică a urbei.
Oamenii stau totuși la o distanță de 1,5 – 2 metri unul de celălalt și poartă măști.
Respectiva casierie a fost închisă pentru o perioadă din cauza pandemiei de coronavirus, fiind redeschisă de săptămâna trecută.
Casa Județeană de Pensii a anunțat pe 9 aprilie că au fost operate transferurile prin intermediul Trezoreriei Botoşani, astfel că pe 10 aprilie, în cursul după-amiezii, au fost alimentate conturile de către bănci.
Casieriile din Centrul Istoric vor fie deschis până pe 17 aprilie în intervalul orar 9:00 – 17:00.
Botoșănenii au însă la dispoziție mai multe metode alternative de plată a serviciilor de apă și canalizare care pot fi găsite AICI.
DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL
ANUNȚ Primăria Mihai Eminescu privind acordarea unor înlesniri la plata amenzilor
Redacția Botoșăneanul
Nov 12, 2024
S-a stabilit programul etapei XVII-a din Superliga: Cu CINE joacă FC Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Nov 12, 2024
Comunicat PNL: Dna Alexandra Huțu a demonstrat din nou că doarme în papuci – VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Nov 12, 2024