Numeroasele voci prin care s-a cerut ca ședințele (mai ales cele de la Consiliul Județean) să fie publice, așa cum prevede legislația în vigoare, par să fi fost auzite într-un final și de prefectul Dan Nechifor.
Reprezentantul Guvernului în teritoriu a transmis o adresă atât către Consiliul Județean condus de Doina Federovici, cât și la Primăria reprezentantă de Cosmin Andrei. Le solicită să îi fie comunicate datele la care se vor întruni ambele plenuri, arătându-și disponibilitatea de a participa, fizic, la aceste ședințe.
Dan Nechifor susține că a transmis adresa ”motivat de faptul că sunt publice și nu sunt” și că această „scuză” cu ședințe online sau telefonice din cauza pandemiei, nu își mai are valabilitate.
„Nu trebuie să se prevaleze de pandemie. Singura problemă este la CJ, unde numărul participanților depășește 25, dar cu respectarea condițiilor de distanțare se pot organiza, scrie foarte clar în Hotărârea de Guvern”,
Dan Nechifor, prefect
Prefectul a mai spus că aceste ședințe trebuie să fie publice și pot fi organizate cu respectarea restricțiilor impuse de pandemie. Și că, acolo unde chiar se dorește, pot fi găsite soluții alternative. La Consiliul Local ședințele sunt transmise online, însă la CJ doar în format telefonic, accesul din exterior fiind restricționat.
„La CL sunt 23, fără cum au ei invitați, directorii societăților subordonate CL, ar putea și acolo să le țină. Plus că există spații generoase unde pot organiza. Nu pot să le dau termene, nu am făcut decât să le aduc aminte că sunt publice și cine poate să participe la ședințele de CL. Ei se prevalează că durează foarte mult redactarea. Deocamdată am zis verbal la Primărie, dacă nu-mi dau procesele verbale de la ședințe, nu mai dau aviz de legalitate. O să fac și adresă scrisă în sensul acesta”,
Dan Nechifor, prefect
Adresa a fost citită de primarul Cosmin Andrei care susține că, dacă prefectul dorește să știe data la care se convoacă plenul municipal, să uzeze de mijloacele cunoscute pentru a se informa asupra acestui aspect. Și oricum, actualul edil-șef a arătat că intenționează ca luna aceasta să organizeze ședința de Consiliu Local în format fizic.
„Toate aceste ședințe sunt convocate conform prevederilor legale prin comunicare pe site-ul Primăriei și prin publicarea într-un ziar local. Nu înțeleg demersul pe care-l face Instituția Prefectului de a notifica printr-o adresă scrisă când vor avea loc ședințele de CL, lucru care este în opoziție cu legea, care ne spune clar cum se convoacă, cum se afișează, cum se țin ședințele de CL. Chiar nu înțeleg acest aspect. Sună ca o invitație pe care să o fac eu cu fanfară, la adresa Instituției Prefectului. Îi transmit dlui prefect că dlui exercită doar un control de tutelă, iar între primării și Prefectură nu există raport de subordonare”,
Cosmin Andrei, primar
Culmea, adresa prefectului a ajuns la Primărie, însă nu și la Consiliul Județean, care își desfășoară activitatea în aceeași clădire cu Prefectura.
„Până în acest moment nu am primit încă nicio adresă de la Instituția Prefectului referitoare la modul în care urmează a se desfășura ședințele de consiliu. Cu toate acestea, intenția noastră este ca ședințele viitoare să se desfășoare cu prezența fizică. Sperăm ca situația epidemiologică să nu se agraveze, astfel încât să putem pune în practică această intenție”,
Doina Federovici, președintele CJ Botoșani
Cabinetul prefectului se află la primul etaj al Palatului Administrativ, la aproximativ 10 metri de biroul Doinei Federovici.
Atât Consiliul Județean, cât și Primăria Botoșani dețin direct sau prin unitățile subordonate o puzderie de clădiri de mare capacitate în care pot avea loc oricând ședințe de CJ sau CL. Este suficient să amintim de Muzeul Județean, care dispune de o generoasă Sală a Oglinzilor, de Memorialul Ipotești, care are inclusiv un amfiteatru, în cazul CJ-ului și de Teatrul Vasilache și Sala Polivalentă, în cazul Primăriei.
De 12 luni, atât foștii cât și actualii ocupanți ai funcțiilor de președinte CJ, respectiv primar al municipiului Botoșani, refuză însă să organizeze ședințe în format fizic, deși acestea pot avea loc inclusiv cu respectarea normelor anti Covid.
De altfel, pe 7 și 8 martie la Botoșani Dan Bittman a ținut două concerte la Botoșani, la fiecare fiind prezente câte 180 de persoane, adică de vreo cinci-șase ori mai multe decât la o ședință de CJ sau CL.
Deocamdată, la Consiliul Județean, Doina Federovici convoacă audioconferințe cu încălcarea flagrantă a Codului Administrativ, fiindcă nu iau parte decât șefii CJ și consilierii, deci nu sunt publice, așa cum prevede legea, iar la Consiliul Local participarea unei bune părți a consilierilor s-a transformat într-o veritabilă bătaie de joc la adresa votanților și a contribuabililor care le plătesc indemnizațiile, iar aleșii lor nu au nici măcar bunul simț de a-și deschide camerele video în timpul ședințelor.
DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Viorel Iliuță: Miza viitorului Parlament este uriașă / Lupta nu s-a încheiat – VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 27, 2024
O structură a statului solicită SUSPENDAREA TikTok-ului în România
Gabriela Erdic
Nov 27, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024