Miercuri, 29 noiembrie 2017, cursa Wizz Air Bergamo (Milano) – Suceava, care trebuia să aterizeze la Suceava la ora 19.15, a fost redirecționată la Iași, deoarece piloții au decis că nu pot ateriza la Salcea din cauza ceții.
Călătorii veniți din Italia au fost aduși de la Iași la Suceava cu autocare.
Mai gravă a fost însă situația pasagerilor care așteptau în Aeroportul sucevean să plece cu respectiva aeronavă la ora 19.45 spre Milano. Potrivit Obiectiv de Suceava circa 180 de persoane, printre ei şi botoşăneni, aveau programată miercuri seară această călătorie, mulți dintre ei având rezervate din vreme aceste excursii, încercând să se bucure de zilele libere din această săptămână. Din păcate, din cauza faptului că avionul a aterizat la Iași, Wizz Air a decis anularea cursei retur.
Astfel, cei peste 180 de oameni, după ce au făcut operațiunile de check in, au predat bagajele și au trecut de controlul de securitate, au fost întorși în sala de așteptare, comunicându-li-se că zborul nu va mai avea loc și li s-au înapoiat bagajele.
Angajații de la biroul Wizz Air din incinta Aeroportului le-au comunicat călătorilor că pot cere reprogramarea zborului sau pot suna la call-center-ul companiei pentru a cere returnarea banilor achitați pe bilete.
Anunțul a stârnit rumoare printre pasageri, unii dintre ei fiind deja reprogramați la acest zbor, după ce în urmă cu câteva zile aceeași cursă către Bergamo fusese anulată tot din cauza ceții. De asemenea, printre pasageri se aflau cetățeni ucraineni, care practic nu știau încotro s-o apuce, nefiind nimeni care să le traducă în ucraineană indicațiile celor de la Wizz Air. Mulți dintre pasageri s-au arătat revoltați și de faptul că această companie nu le asigură niciun fel de sprijin (hotel, hrană) pe perioada în care sunt puși să aștepte o eventuală nouă cursă. Pe de altă parte, cei abandonați de Wizz Air miercuri seară pe Aeroportul sucevean s-au plâns de faptul că dacă încearcă să sune la telefonul indicat ar putea fi taxați cu sume consistente.
Cert este că angajații care reprezintă compania aeriana la biroul din cadrul Aeroportului de la Salcea au fost clar depășiți de situație, indicațiile vagi și contradictorii oferite pasagerilor amplificând tensiunea în rândul acestora.
Mulți dintre călători s-au plâns că au planificate excursii, aveau făcute rezervări la hoteluri, închiriaseră mașini, trebuiau să ajungă în Italia la muncă sau pentru tratamente medicale, solicitând să fie transportați la Iași cu autocare, pentru a pleca totuși spre Milano cu avionul aterizat acolo.
Reprezentantii Wizz Air pe Aeroport a exclus aceasta varianta, sfătuindu-i în continuare pe oameni să-și reprogrameze zborul sau să solicite înapoierea banilor. Cum următoarea cursă spre Bergamo de la Suceava este abia vineri și foarte probabil locurile sunt ocupate în întregime și din cauza reprogramărilor anterioare, soluțiile oferite nu au făcut decât să sporească nemulțumirea pasagerilor, care practic s-au văzut fără niciun sprijin după ce au ratat călătoria sau vacanța programată.
Cum iarna este abia la început și numărul curselor anulate de pe Aeroportul sucevean în ultimele zile este mare, apar firesc întrebări referitoare la mult lăudata modernizare de acum doi ani, cand eram asigurati că datorită sistemelor ultraperformante achiziționate se poate ateriza și decola de pe acest aeroport în orice condiții. Scuza că decizia finală este doar a piloților și nu poate fi influențată de aeroport este reală, dar e puțin probabil totuși ca piloții unei companii sa nu poata in mod repetat să aterizeze la Suceava, producând astfel pierderi financiare și de imagine importante firmei, dacă sistemele de ghidaj ar fi la cotele de performanță anunțate. De ce apar aceste situații neplăcute și de ce Aeroportul sucevean nu reușește să devină atractiv și pentru alte companii aeriene în afară de Wizz Air sunt întrebări care poate își găsesc răspunsul în faptul că nici până în ziua de azi noul turn de control nu este finalizat și nici mult lăudatele sisteme ILS (de ghidare a aeronavelor) nu au randamentul anunțat la momentul inaugurării Aeroportului Internațional “Stefan cel Mare” Suceava.
Transportatori verificați cu un aparat special de către polițiștii botoșăneni - VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Oct 31, 2024
Jucătorul de la FC Botoșani eliminat în meciul cu „U” Cluj și-a aflat pedeapsa: CÂT va sta pe bancă
Redacția Botoșăneanul
Oct 31, 2024
Redacția Botoșăneanul
Oct 31, 2024