Următorul luat la ținta criticilor de către opoziția botoșăneană a fost preşedintele Comisiei de buget finanțe a Camerei Deputaţilor.
Costel Șoptică a vorbit aproape zece minute despre, mai ales, comunicatele PSD-iștilor și, în special, cele ale deputatului Marius Budăi, transformat într-un analist financiar și botoșăneanul care de când a intrat în Parlament vede totul în roz.
„Dl deputat Budăi, cu nesăbuință de neimaginat, spune minciuni pe față tuturor românilor și botoșănenilor, în mod special. Din tot ceea ce văd eu, mergând prin teritoriu, de fapt, românii sărăcesc și nicidecum nu le-au crescut veniturile chiar dacă cei de la PSD spun lucrurile altfel”,
Costel Șoptică, președintele PNL Botoșani.
Liderul liberal a adăugat despre Marius Budăi că probabil odată cu obținerea mandatului de parlamentar nu mai este ancorat în realitatea oamenilor de jos.
„Te iau aburii măreției ca să nu spun altfel și începi să gândești doar la nivelul Parlamentului și doar la ceea ce vrei tu să crezi că se întâmplă în țară sau poate că, la ceea ce îți scriu consilierii. Că eu am date care nu corespund deloc cu ceea ce spune dlui și ale mele date sunt reale”,
Costel Șoptică, președintele PNL Botoșani.
Senatorul liberal a declarat că este alături de pensionarii botoșăneni, care nu doar că nu și-au primit pensiile înainte de Paști, dar nici nu au mai beneficiat de măririle promise la 1 ianuarie 2018.
Costel Șoptică a amintit și despre inflația din România care a atins un maxim istoric în februarie de 4.72% și care în luna martie a trecut de 5%. Totodată, prețurile la gaze naturale şi energie electrică au crescut cu peste 10%.
A vorbit și despre salariile din privat care au scăzut cu zece procente anul acesta şi nu a uitat nici de deficitul de 5,8 miliarde de lei, care înseamnă de fapt că unii români trăiesc bine, dar cu bani împrumutați.
DESCARCA APLICATIA BOTOSANEANUL PENTRU MOBIL:
Oana Sava
Nov 13, 2024
Mijlocașul Francisco Junior, desemnat MVP-ul partidei Oțelul Galați – FC Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Nov 12, 2024
Cătălin Silegeanu, AUR: Scopul nostru este să ne întâlnim cu cât mai mulți botoșăneni
Redacția Botoșăneanul
Nov 12, 2024
ITM Botoșani, anunț important pentru angajatorii care au cel puțin zece lucrători
Redacția Botoșăneanul
Nov 12, 2024