Administrația Națională de Meteorologie a emis duminică dimineață o avertizare de vreme rea valabilă până marți.
Astfel, potrivit meteorologilor, începând de duminică, 6 octombrie, ora 12:00, și până marți, 8 octombrie, ora 10:00, vom avea vreme deosebit de rece, cu ninsori la munte, precipitații mixte în zonele subcarpatice.
În intervalul menționat vremea va fi deosebit de rece și se vor semnala precipitații în majoritatea regiunilor.
La munte, mai ales în Carpații Orientali și Meridionali, acestea vor fi predominant sub formă de ninsoare, în zona montană înaltă se va depune strat nou de zăpadă, iar temporar vântul va avea unele intensificări, spulberând zăpada.
În zonele subcarpatice aferente acestor masive, îndeosebi din Moldova și Transilvania, precipitațiile vor fi mixte.
De asemenea, meteorologii atenționează că vremea se va menține deosebit de rece și pe parcursul zilei de marți, 8 octombrie, precum și în noaptea de marți spre miercuri.
Zero grade la Botoșani, când vedem din nou soarele
La Botoșani, astăzi, avem ploi. Vântul va sufla slab și moderat din sector predominant nordic. Temperaturile se vor situa sub mediile multianuale ale acestei perioade. Maximele termice se vor situa în jurul valorii de 10 grade, iar minimele vor coborî până spre 5 grade.
Minima se păstrează și luni, însă termometrele nu vor trece de 8 grade. În schimb, pentru marți, 8 octombrie, meteorologii anunță minime de 0 grade la Botoșani, chiar dacă mercurul din termometre urcă până la 11 grade Celsius. Miercuri, 9 octombrie, vedem soarele, când vom avea și temperaturi de 9 grade (însă cu minime de 2 grade), iar joi putem spune că se întoarce toamna: temperaturi de 20 de grade (minima de 6 grade Celsius)
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
INCENDIU violent într-o gospodărie din județ: Proprietarul a sunat după ajutor
Redacția Botoșăneanul
Nov 19, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 19, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 19, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 19, 2024