Mai multe sesizări din partea cetățenilor au fost înregistrate la Poliția Locală. Vizau un complex comercial recent deschis în cartierul Primăverii.
Polițiștii locali au fost sesizați cu privire la execuția unor lucrări fără autorizație.
„S-a deschis un nou supermarket. În urma unor sesizări primite la Poliția Locală și a unor verificări s-a constatat că s-au executat lucrări de recompartimentare interioară, adică s-au demolat niște pereți care existau anterior și s-au construit alții, fără autorizație de construcție”,
Marian Murariu, viceprimarul municipiului Botoșani
Din fericire, nu sunt pereți structurali cei care au fost demolați și astfel nu a fost afectată structura de rezistență a clădirii.
„S-a dat o amendă și s-a dispus intrarea în legalitate dacă condițiile urbanistice permit. Dl arhitect șef al municipiului, analizând situația va stabili dacă li se permite să intre în legalitate sau nu”,
Marian Murariu, viceprimarul municipiului Botoșani
Sancțiunea aplicată a fost în valoare de 2.500 de lei.
DESCARCÃ APLICATIA BOTOSÃNEANUL PENTRU MOBIL:
Accident feroviar: Femeie lovită de trenul Dorohoi – Iași
Redacția Botoșăneanul
Oct 31, 2024
A murit un actor care a jucat și pe scena teatrului botoșănean
Redacția Botoșăneanul
Oct 31, 2024
Transportatori verificați cu un aparat special de către polițiștii botoșăneni - VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Oct 31, 2024