Mai multe controale au fost desfășurate de către inspectorii din cadrul Direcției Județene Sanitare Veterinare (DSVSA) din toate județele.
În urma acestor controale ce au fost efectuate în luna martie, la Botoșani s-au acordat amenzi în valoare de 2.600 de lei pentru funcţionarea în spaţii neaprobate sanitar-veterinar şi pentru siguranţa alimentelor dar și pentru depozitarea necorespunzătoare a produselor alimentare.
Direcţiile judeţene sanitare veterinare şi pentru siguranţa alimentelor precum şi a municipiului Bucureşti au desfășurat 11.152 de controale în unităţile din industria agroalimentară care desfăşoară activităţi în domenii precum: fabricarea produselor de morărit, a pâinii, a produselor de patiserie, a băuturilor răcoritoare, a băuturilor alcoolice, dar și a celor de depozitare a produselor alimentare, a seminţelor, legumelor și fructelor.
Controalele au vizat aspecte privind calitatea spaţiilor de depozitare a produselor alimentare, manipularea, prelucrarea şi depozitarea acestora, controlul dăunătorilor, documentele prevăzute de legislație şi a informaţiilor privind sistemul HACC, condiţiile de igienă şi de funcţionare a unităţilor, se arată în comunicatul ANSVSA.
Un copil din Botoșani, grav rănit într-un accident de autocar este executat silit de avocați
Redacția Botoșăneanul
Nov 07, 2024
S-au virat banii pentru alocațiile și indemnizațiile de la stat: CÂND intră pe card
Redacția Botoșăneanul
Nov 07, 2024
Bărbat căutat pentru omor: Ar fi fost implicat într-un atac mafiot cu mitralieră
Redacția Botoșăneanul
Nov 07, 2024