Aproape 2000 de dispensere (aparate de dezinfecție a mâinilor) au fost recepționate luni de Primăria Botoșani și vor fi montate în cel mai scurt timp în toate scările de bloc de pe raza municipiului.
Primarul Cătălin Flutur a coordonat, pe parcursul ultimelor zile, întreaga activitate de achiziție a dispozitivelor și a dat dispoziție pentru montarea acestora în fiecare scară de bloc.
În cadrul acelorași măsuri de asigurare a protecției în masă a botoșănenilor care locuiesc la bloc, primarul Flutur a stabilit modalitățile de colaborare cu asociațiile de proprietari din Botoșani, în conformitate cu prevederile ordonanțelor militare.
Astfel, încă de săptămâna trecută, municipalitatea a dotat toate scările de bloc cu preșuri și cu substanțe dezinfectante (certificate de instituțiile abilitate - este vorba de aceeași substanță pe care o folosesc unitățile ISU), cu care să fie îmbibate preșurile. Tot Primăria Botoșani va asigura și prima cantitate de substanțe dezinfectante pentru umplerea dispenserelor ce vor fi montate în scările de bloc.
Pentru substanțele dezinfectante ce vor fi folosite după epuizarea acestui prim stoc pus la dispoziție de primărie, în conformitate cu prevederile ordonanței militare nr. 8, asociațiile de proprietari vor lua măsuri de aprovizionare în timp util, astfel încât măsurile de protecție să fie asigurate pe toată perioada crizei pandemice.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
ANUNȚ Primăria Botoșani privind termenul de plată a taxei de salubritate
Redacția Botoșăneanul
Nov 08, 2024
Primăria Botoșani organizează LICITAȚIE publică pentru locuri de parcare noi
Redacția Botoșăneanul
Nov 08, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 08, 2024
Declarația zilei 8 noiembrie 2024
Gabriela Erdic
Nov 08, 2024
Gabriela Erdic
Nov 08, 2024