Concomitent cu absolvenții de liceu, și cei de nivelul claselor gimnaziale intră în febra examenelor decisive.
Elevii de clasa a VIII-a susțin, începând de luni, 22 iunie 2015, probele scrise la examenul ce marchează sfârșitul ciclului gimnazial.
În Botoșani, se estimează un număr de aproape 5.000 de absolvenți înscriși pentru a susține cele două probe ale Evaluării Naționale (limba română, matematică, dar și limba maternă acolo unde este cazul), însă perioada de înscrieri este în plină derulare.
„La clasa a VIII-a, estimăm un număr de 4.830 de absolvenți care vor susține această probă, deocamdată nu putem ști cu exactitate numărul celor înscriși pentru că perioada de înscrieri nu s-a încheiat”, a declarat Ciprian Manolache, purtător de cuvânt al Inspectoratului Județean Școlar (ISJ) Botoșani.
(C.B.)
Redacția Botoșăneanul
Oct 07, 2024
Redacția Botoșăneanul
Oct 07, 2024
Redacția Botoșăneanul
Oct 07, 2024
Președintele Rapidului a prevăzut dezastrul de la Botoșani: Terenul este complicat acolo
Redacția Botoșăneanul
Oct 07, 2024
Redacția Botoșăneanul
Oct 07, 2024