Anul acesta, festivalul care a fost al verii este organizat în cea de-a doua săptămână a toamnei, după concertele ce vor avea loc în cadrul Festivalului de Diversitate Multiculturală.
Evenimentul a fost programat pentru perioada 9 – 11 septembrie și este organizat în numele Primăriei, de firma unui botoșănean care s-a ocupat de contractarea artiștilor. De la municipalitate, asemenea anilor trecuți aportul financiar este zero astfel că nu a fost posibilă invitarea unor artiști care sunt în prezent în vogă.
Iată programul celor trei zile de spectacole:
Vineri, 9 septembrie 2016 :
Stejărelul - dansuri populare
Stejărelul - fanfară
Ansamblul Ciprian Porumbescu din Suceava – muzică și dansuri
Ligia & Band
Sâmbătă, 10 septembrie 2016
Trupe și artiști locali
Filarmonica de Stat Botoșani
Daggu Project
Emil Lassaria & Caityln
Duminică, 11 septembrie 2016
Trupe și artiști locali
Filarmonica de Stat
Artist național (nu se cunoaște la acest moment artistul)
Matteo
”Programul începe în fiecare zi la ora 18:00 și se termină undeva în jurul orei 23:00 sau 23:30”, spune primarul Cătălin Flutur.
September Fest va fi organizat în Centrul Istoric al municipiului Botoșani. (G.E.)
ANUNȚ Primăria Botoșani privind termenul de plată a taxei de salubritate
Redacția Botoșăneanul
Nov 08, 2024
Primăria Botoșani organizează LICITAȚIE publică pentru locuri de parcare noi
Redacția Botoșăneanul
Nov 08, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 08, 2024
Declarația zilei 8 noiembrie 2024
Gabriela Erdic
Nov 08, 2024
Gabriela Erdic
Nov 08, 2024