O lege aprobată de Camera Deputaţilor ameninţă să lase fără permis mii de şoferi. Potrivit noilor reglementări, doctorii sunt obligaţi să îi trimită la un control de specialitate pe toţi cei care au afecţiuni incompatibile cu şofatul.
Cine nu se supune, ajunge pieton. Intră în această categorie şi cei care iau medicamente puternice.
Potrivit legii, orice medic este obligat să îi trimită la consultaţii de specialitate pe şoferii cu afecţiuni cardiovasculare, neurologice, renale au diabet ori iau sedative.
“Trebuie luate mai în serios aceste boli şi probleme de sănătate, pentru că examenul medical care se face pentru permis este o glumă. Ar trebui mai mult implementat acest sistem medical de verificare pentru a nu mai fi probleme în trafic”, este de părere un șofer.
Odată ce au primit biletul de trimitere, pacienţii au la dispoziţie 3 zile să meargă la specialist.
La rândul lor, potrivit legii, specialiştii au la dispoziţie o zi să anunţe la poliţie rezultatul examinării, adică dacă şoferul este sau nu apt să mai conducă.
În cazul în care a trecut o lună şi pacientul nu a fost la specialist, este raportat automat de către primul medic şi rămâne fără permis.
″În baza biletului de trimitere, în termen de 3 zile lucrătoare de la comunicarea acestuia, persoana care posedă permis de conducere este obligată să se prezinte la unitatea de asistenţă medicală autorizată pentru a efectua examinarea medicală de specialitate”, spune noua lege.
“Pacienţii, atunci când solicită, de exemplu, pentru reînnoirea permisului de conducere adeverinţă de la noi, de obicei ne cer, în mod vehement, să nu trecem afecţiunile de care ei suferă. Tocmai din acest motiv de a nu li se suspenda posibilitatea de a conduce. Noi nu putem face acest lucru”, explică pentru Pro tv, Delia Ciucă, medic de familie.
În unele ţări, spun medicii, şoferii care au diabet le prezintă la cerere poliţiştilor un glucometru cu valoarea glicemiei.
“Diabetul zaharat poate să ducă la complicaţii, într-adevăr, şi acele complicaţii ar putea să interzică să fie conducător auto. Adică, de exemplu, scăderea dramatică a acuităţii vizuale, dar asta deja este treaba oftalmologului, să poată deduce acest lucru”, explică un medic de la o clinică de diabet
(Sursa foto: Botoşani, on line)
DESCARCÃ APLICATIA BOTOSÃNEANUL PENTRU MOBIL:
Aproape zece botoșăneni au ajuns la spital după ce s-au accidentat la locul de muncă
Redacția Botoșăneanul
Nov 07, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 07, 2024
Durere sfâșietoare, adolescent din Botoșani mort în brațele medicilor
Redacția Botoșăneanul
Nov 07, 2024