Luni, 20 iulie 2015, efective ale Inspectoratul de Jandarmi Județean Botoșani vor asigura ordinea și liniștea publică la meciul de fotbal disputat pe Stadionul municipal Botoșani, începând cu ora 21.00, de echipele FC Botoșani și Viitorul Voluntari, misiunea fiind executată în cooperare cu efective de poliție, pompieri, poliție locală și reprezentanți ai firmei de securitate care asigură măsuri de ordine în interiorul stadionului.
Având în vedere lucrările care se execută la stadion în această perioadă, accesul se va face după cum urmează: spectatorii care au locuri la tribuna I vor intra pe la porțile de acces 1 și 3, tribuna II și peluza nord pe la poarta de acces nr.2, iar peluza sud pe la poarta de acces nr.3.
Jandarmeria recomandă spectatorilor să vină la stadion din timp, încă de la deschiderea porților de acces, pentru a fi evitată aglomeraţia în zonele de intrare şi să nu se implice în incidente care ar putea duce la tulburarea ordinii şi liniştii publice, delimitându-se de orice formă de violenţă verbală sau fizică ce ar putea duce la manifestări violente .
Comercializarea băuturilor alcoolice în zona stadionului este interzisă. La solicitarea forţelor de ordine sau a personalului de ordine şi siguranţă, cetăţenii au obligaţia de a prezenta documentele de acces şi actele de identitate.
De asemenea, spectatorii au obligația de a se supune controlului corporal preventiv şi al bagajelor efectuat de către forţele de ordine la intrarea pe stadion, scopul acestuia fiind de a nu permite intrarea cu obiecte contondente care ar putea fi folosite la săvârșirea unor fapte cu violență îndreptate împotriva jucătorilor, oficialilor, spectatorilor sau forțelor de ordine.
Este interzisă pătrunderea în incinta bazei sportive fără documente de acces, în stare vădită de beţie, consumul de băuturi alcoolice, refuzul supunerii la efectuarea controlului corporal preventiv şi al bagajelor de către forţele de ordine, aruncarea cu obiecte de orice fel, cu substanţe corozive ori care murdăresc, participarea la scandal, proferarea de injurii, cuvinte sau expresii jignitoare, ameninţări cu acte de violenţă împotriva celorlalţi spectatori, oficiali, jucători sau a bunurilor acestora.
Ultima săptămână de școală, elevii intră în vacanța de toamnă: CÂND se întorc la cursuri
Redacția Botoșăneanul
Oct 21, 2024
Concluzia lui Liviu Ciobotariu după Universitatea Craiova- FC Botoșani: Am reglat acest aspect
Redacția Botoșăneanul
Oct 21, 2024
ALERTĂ METEO: COD GALBEN emis pentru mai multe localități din județ
Redacția Botoșăneanul
Oct 21, 2024
Se caută secretar la o școală din Botoșani – CINE poate participa la concurs
Oana Sava
Oct 21, 2024