Un bărbat de 63 de ani din Botoșani a fost transportat de către un echipaj al elicopterului SMURD, astăzi 4 august 2015, la Secția de Neurochirurgie din Iași.
Bărbatul, cu anevrism cerebral, a fost preluat de către o ambulanță de la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean Mavromati Botoșani în jurul orei 12.00, și adus la Poligonul ACR de unde elicopterul SMURD urmează să îl transfere pe acesta la Secția de Neurochirurgie din Iași. Dată fiind starea delicată a acestuia de sănătate, botoșăneanul a fost intubat și stabilizat înainte de a fi transferat în aparatul de zbor.
(C.B.)
[[galerie-foto]]
Mascați, polițiști și jandarmi la Toamna Bobocilor: Amenzi și localuri verificate
Redacția Botoșăneanul
Nov 29, 2024
„Comercianți” prinși în timp ce vindeau varză direct din portbagaj
Redacția Botoșăneanul
Nov 29, 2024
Doina Federovici: Investițiile în sistemul de urgență sunt investiții pentru viața botoșănenilor
Redacția Botoșăneanul
Nov 29, 2024
Mesaj de la Iftime: Ați votat schimbarea în iunie, tot schimbarea trebuie să votăm și acum
Gabriela Erdic
Nov 29, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 29, 2024