Gigi Becali vrea să-l aducă, în iarnă, pe mijlocaşul dreapta de la Botoşani, care a împlinit deja 33 de ani şi a trecut printr-o accidentare horror. E vorba de Mihai Roman.
"Nu are rost să vi-l zic fiindcă este de la Botoşani şi se vor supăra cei de acolo. Nu o să vă dați seama niciodată despre cine este vorba. E o invenţie a mea. S-a remarcat prin viteză, tehnică, prin toate, repet, mie îmi place foarte tare! Și chiar dacă o să ghiciți, tot nu o să vă vină să credeți că-l iau", spus patronul FCSB, după care a început să râdă în hohote când cei din studio l-au întrebat dacă nu cumva este vorba despre Mihai Roman.
Alegerea lui Becali chiar e surprinzătoare, din mai multe puncte de vedere, scrie gsp.ro. În primul rând, fiindcă Roman e un fotbalist în vârstă. În octombrie a împlinit 33 de ani, e chiar mai bătrân decât Pintilii, despre care Gigi spunea în primăvară că nu mai poate juca fiindcă au trecut anii peste el.
În al doilea rând, Roman a trecut printr-o perioadă cumplită, o accidentare teribilă, suferită în primăvara lui 2014, când era la Toulouse şi din cauza căreia a fost nevoit să renunţe la fotbal mai bine de 2 ani! S-a întors să joace abia în vara lui 2016, la Botoşani.
În al treilea rând, postul pe care evoluează Roman e cel de mijlocaş dreapta, unde la FCSB acum e foarte bine acoperit: Man, Teixeira, Golofca!
Roman ar fi putut ajunge la Steaua încă de acum 8 ani! În septembrie 2009, după ce Roman bifase primele lui meciuri în echipa naţională, patronul din Ghencea l-a avut ca ţintă, însă nu s-a realizat transferul.
DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL
Artiști botoșăneni premiați la festivalul-concurs al Fanfarelor Țărănești
Redacția Botoșăneanul
Oct 31, 2024
Farmacia Anca vă așteaptă la un Halloween de poveste: Dovlecelul care sperie microbelul
Redacția Botoșăneanul
Oct 31, 2024
Jandarmii de la Bacău vin la meciul de pe „Municipal” – Mesaj pentru suporteri
Redacția Botoșăneanul
Oct 31, 2024
Redacția Botoșăneanul
Oct 31, 2024