Deocamdată, pentru acest obiectiv privat sunt parcurse etapele de obținere a avizelor necesare de la Primăria Botoșani.
A fost publicat un plan urbanistic zonal pentru construire imobil P+2 cu funcțiuni mixte, respectiv spațiu comercial, birouri și spații rezidențiale. Proiectul include și amenajări peisagistice exterioare. În prealabil investitorul a obținut certificatul de urbanism.
Suprafața de teren se află pe strada Calea Națională la ieșirea din municipiu spre Lebăda, fiind vorba despre o parcelă 1.400 mp, proprietate privată.
La acest moment, pe amplasament nu există nicio construcție.
În cadrul proiectului vor fi amenajate:
La primul etaj va exista o terasă parțial circulabilă.
„Investiția va îmbunătăți aspectul arhitectural al amplasamentului iar societatea comercială ce își va desfășura activitatea în cadrul spațiului comercial de la subsol va oferi noi locuri de muncă și noi oportunități prin accelerarea dezzvoltării din zonă”, se arată în documentația tehnică.
În exterior, proprietarul oferă două locuri de parcare în spatele imobilului destinate apartamentului de la etajul 2.
În total vor fi 15 locuri de parcare din care 6 prevăzute cu stații de încărcare electrică cu scopul încurajării achiziției de astfel de vehicule.
Ceață densă în Botoșani: Meteorologii au prelungit CODUL GALBEN
Redacția Botoșăneanul
Oct 26, 2024
Cum au devenit câțiva șoferi din nou pietoni
Redacția Botoșăneanul
Oct 26, 2024
Se sfințește o biserică din județ: Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Teofan vine la Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Oct 26, 2024
Liviu Ciobotariu cu gândul la victorie înainte de meciul cu „U” Cluj: Suntem obligați să…
Diana Arici
Oct 25, 2024