Membrii Comitetului Județean pentru Situații de Urgență s-au întâlnit astăzi 13 iulie 2019, într-o nouă ședință.
De această dată s-au prezentat pagubele înregistrate în urma inundațiilor din ultima perioadă.
Prefectul Dan Șlincu a dat citire bilanțului, iar valoarea pagubelor este de 9.942.667,25 lei. Au fost afectate locuințele din mai multe comune, culturi agricole dar și infrastructura. S-au înregistrat de asemenea și eroziuni pe malul drept al râului Prut fiind afectate patru unități administrativ teritoriale respectiv Hudești, Suharău, Păltiniș, Darabani.
Bilanțul va fi trimis la București pentru ca statul să acorde despăgubiri celor afectați de ploile torențiale din luna mai și iunie.
Totodată, în cadrul ședinței s-a aprobat și acordarea unei locuințe modulare pentru o familie din Văculești.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Aproape 100 de elevi din Botoșani plini de păduchi la începutul școlii
Oana Sava
Oct 08, 2024
ASTĂZI: Contracte semnate la Primăria Botoșani pentru achiziția de autobuze electrice
Oana Sava
Oct 08, 2024
Alertă europeană pentru mai multe tipuri de săpun: Mărci celebre, periculoase pentru piele
Redacția Botoșăneanul
Oct 08, 2024
Rapidiștii nu își revin după bătaia încasată la Botoșani: Eu sunt șocat
Redacția Botoșăneanul
Oct 08, 2024