150.000 de euro pentru vârstnicii comunei
Este mai exact, la Lunca, comună natală a președintelui consiliului de administrație al grupului de firme ”Elsaco”,
Valeriu Iftime, născut în satul Zlătunoaia arondat amintitei localități. Aici primarul Marcel Marcu a obținut o finanțare prin Grupul de Acțiune Local (GAL) ”Colinele Moldovei” pentru ridicarea unui
”Centru social de zi pentru persoane vârstnice” și cum antreprenorul obișnuiește să mai vină prin comună, acolo unde a copilărit și unde locuiește mama sa, a dorit să execute investiția prin firma pe care o controlează. Lucrările se ridică la circa 150.000 de euro, iar primarul susține că firma care le efectuează nu rămâne cu mare lucru de pe urma lor.
”Până în august trebuie să o finalizeze și apoi să-i dăm funcționalitate. Este la limita de profitabiliate, nu știu cum o să o scoată la capăt”, ne-a declarat
primarul Marcel Marcu.
”Care n-are casă, n-are masă”
Centrul rezidențial va fi deservit de doi asistenți medicali și doi muncitori, urmând să se parafeze un protocol de colaborare și cu un medic. Deocamdată nu s-a hotărât exact cine și cum va beneficia de serviciile centrului social.
”Vom stabili în cadrul Consiliului Local niște criterii, care n-are casă, n-are masă, vom vedea”, a mai spus
Marcel Marcu.
Lucrările au început în luna octombrie a anului trecut și se desfășoară după un proiect întocmit de SC Har Studio SRL.
Primăria Lunca a primit deja solicitări atât pentru vârstnici care ar vrea să locuiască acolo, cât și din partea unor oameni din comună care doresc să lucreze la noul centru.
Sergiu BĂLĂȘCĂU
[[galerie-foto]]
VEZI ȘI:
Milionarul din Botoşani care şi-a făcut pensiune de 2,2 milioane euro din sediul firmei – GALERIE FOTO