Un tânăr botoșănean este cercetat pentru infracțiunea de tentativă de distrugere.
După efectuarea cercetărilor din dosarul instrumentat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Botoșani, tânărul Daniel A. a fost trimis în judecată pentru faptul că a încercat să dea foc la un bar din municipiul reședință de județ.
Astăzi, la procesul aflat pe rolul Judecătoriei tânărul a fost chemat să dea declarație, el recunoscându-și fapta comisă.
După aceea, i-a povestit judecătorului exact cum a acționat.
Astfel, Daniel a declarat că se afla la un bar împreună cu un tovarăș și a început să fie amenințat de niște tineri care stăteau la masa alăturată împreună cu administratorul barului.
Aflându-se sub influența alcoolului, acesta a luat o sticlă din plastic și s-a dus la un Peco de unde și-a achiziționat benzină, iar drept fitil a folosit niște servețele.
Tânărul a declarat că după aceasta s-a întors unde petrecuse și a dat foc sticlei aruncând-o în direcția barului de la aproximativ 7 metri.
Însă norocul a făcut ca sticla să se izbească de un copac pe care era prins un banner publicitar și care a luat foc.
Întrebat de judecător dacă în cazul în care va fi găsit vinovat dorește să presteze muncă neremunerată în folosul comunității, acesta a fost de acord.
Având în vedere că acesta și-a recunoscut fapta, va beneficia de o reducere a pedepsei.
Redacția Botoșăneanul
Oct 13, 2024
Redacția Botoșăneanul
Oct 13, 2024
Cercuri pastorale organizate în mai multe parohii din județul Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Oct 13, 2024
Construirea blocului de locuințe de serviciu pentru specialiști, scoasă la licitație de ANL
Redacția Botoșăneanul
Oct 13, 2024
Redacția Botoșăneanul
Oct 13, 2024