Doi bărbați, unul din județul Botoșani iar celalalt din județul Cluj au fost trimiși în judecată astăzi, 19 septembrie 2016, pentru tentativă de omor calificat și alte infracțiuni grave.
Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoşani a dispus trimiterea în judecată a inculpaţilor Stănescu Florin, în vârstă de 45 de ani, din municipiul Cluj-Napoca, județul Cluj, şi Bujor Emil, în vârstă de 47 de ani, din oraşul Darabani, județul Botoşani, cercetaţi pentru săvârşirea infracţiunilor de „omor”, „tentativă la omor calificat”, „conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului” şi „împiedicarea sau îngreunarea circulaţiei pe drumurile publice”.
La data de 30 aprilie 2016, în jurul orei 17.50, după ce au consumat băuturi alcoolice, inculpaţii au decis să efectueze o întrecere neautorizată pe principala arteră de circulaţie din oraşul Darabani (intens circulată la acel moment, având în vedere că era seara de Înviere), cu intenţia de a dovedi fiecare calităţile autoturismelor deţinute. În acest scop, bărbatul Stănescu Florin s-a urcat la volanul autoturismului marca Audi A6 cu numărul de înmatriculare CJ-94-STF, iar Bujor Emil, la volanul autoturismului marca Audi A5 cu numărul de înmatriculare BC-69-DNI, pe care le-au condus pe str. 1 Decembrie din oraş, circulând paralel unul faţă de celălalt şi ocupând, astfel, ambele sensuri de circulaţie.
Cei doi au rulat cu viteze ce depăşeau cu mult limita de viteză legală în localitate, respectiv Stănescu Florin cu 146-148 km/h, iar Bujor Emil, cu 148-150 km/h, conform expertizei criminalistice efectuată în cauză. În aceste împrejurări, inculpaţii nu au mai putut observa din timp că din sensul opus circula autoturismul VW Golf cu numărul de înmatriculare BT-21-GAS, condus regulamentar de numita Dănăilă Anda Mădălina, iar pe sensul lor de mers se deplasa un atelaj hipo, condus de Hriţcu Florentin şi, implicit, nu au putut evita impactul cu acestea.
După ce, iniţial, între maşinile inculpaţilor a avut loc o coliziune tangenţial laterală, autoturismul inculpatului Stănescu Florin, care se deplasa pe contrasens, a intrat frontal în autoturismul condus de tânăra Dănăilă Anda Mădălina, iar cel condus de Bujor Emil a lovit din spate atelajul hipo.
În urma accidentului, a rezultat decesul femeii Dănăilă Anda Mădălina, iar celălalt ocupant al vehiculului, Dănăilă Şerban Giovani, a necesitat 70-80 zile îngrijiri medicale pentru vindecare; de asemenea, au suferit leziuni şi persoanele care se aflau în atelajul hipo, astfel: Cliveţ Ghiorghi – 100-120 zile îngrijiri medicale, Prodan Constantin – 11-12 zile îngrijiri medicale şi Hriţcu Florentin – 14-15 zile îngrijiri medicale pentru vindecare.
În urma recoltării a câte două probe biologice de sânge de la cei doi inculpaţi, conform normelor medico-legale, a reieşit că Stănescu Florin prezenta o alcoolemie de 1,50 g‰, respectiv 1,35 g‰, iar Bujor Emil prezenta o alcoolemie de 1,10 g‰, respectiv 0,90 g‰.
”Facem precizarea că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale şi trimiterea rechizitoriului la instanţă spre judecare, situaţie care nu poate în niciun fel să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.” – Comunicat Parchet
Pregătiri pentru iarnă: De la utilaje și tone de sare la locuri de cazare - MESAJUL pompierilor
Redacția Botoșăneanul
Oct 31, 2024
Dezvoltare personală pentru copii: descoperire de sine și progrese în socializare
Redacția Botoșăneanul
Oct 31, 2024
Redacția Botoșăneanul
Oct 31, 2024
Accident feroviar: Femeie lovită de trenul Dorohoi – Iași
Redacția Botoșăneanul
Oct 31, 2024