Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr.4 Dorohoi, au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore pe numele unui bărbat de 69 de ani, din comuna Văculești, cercetat sub aspectul comiterii infracțiunilor de violare de domiciliu, distrugere și nerespectarea ordinului de protecție.
În urma probatoriului administrat s-a stabilit faptul ca acesta, în data de 31 iulie 2021, în jurul orelor 22:00, ar fi pătruns fără drept în curtea locuinței persoanei vătămate, deși avea un ordin de protecție care ii interzicea sa se apropie la o distanță mai mica de 300 de metri față de aceasta și ar fi distrus, prin incendiere, acoperișul imobilului în care se afla femeia.
Bărbatul a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Botoșani, cercetările fiind continuate pentru infracțiunile menționate mai sus.
Activitățile specifice au fost desfășurate în colaborare cu politiști din cadrul Biroului de Investigații Criminale Dorohoi și Serviciului de Investigați Criminale Botoșani.
(Sursa Foto – Atenție Poliția Botoșani)
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Accident feroviar: Femeie lovită de trenul Dorohoi – Iași
Redacția Botoșăneanul
Oct 31, 2024
A murit un actor care a jucat și pe scena teatrului botoșănean
Redacția Botoșăneanul
Oct 31, 2024
Transportatori verificați cu un aparat special de către polițiștii botoșăneni - VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Oct 31, 2024