În doar 10 zile de când a fost deschisă zona de agrement din Parcul Mihai Eminescu, reprezentanții Serviciului Public de Administrare Baze Sportive și Zone de Agrement (SPABSZA) susțin că au avut încasări consistente. Suma totală încasată se ridică la aproape 21.000 de lei noi și provine atât din închirierea bărcuțelor sau a hidrobicicletelor cât și din spațiul de joacă amenajat pentru copii.
Potrivit directorului SPABSZA botoșănenii au fost încântați de cele cinci hidrobiciclete recent achiziționate din Italia la suma de aproximativ 10.000 de euro. Mai mult, un alt beneficiu ar fi plata la minut în zona de agrement, atât în parcul de joacă cu un tarif de 0,35 de bani cât și pe lac, la prețul de 0,40 de lei per minut. ”
De la începutul acestui sezon adică de pe 21 aprilie și până astăzi a fost încasată suma de 9.617 lei. Din parcul de joacă pentru copii veniturile realizate din accesul la teren, sunt de 11.739 de lei. Acolo încap câte 70-80 de copii odată, pe lac sunt doar cinci bărcuțe și cinci hidrobiciclete. Am introdus și plata la minut, iar primul și ultimul minut nu se taxează, pentru că durează până ajunge la bărcuță sau până coboară”, a declarat
Eugen Țurcanu, directorul SPABSZA. Șeful acestui serviciu a mai spus că, aglomerația cea mai mare a fost înregistrată în special seara sau în week-end.