Dacă multe dintre instituțiile statului arată dezolant după cele câteva luni de pandemie, nu același lucru se poate spune despre spațiile de sub balcoanele botoșănenilor, care redau orașului renumele de altădată.
Într-un oraș pe care, într-o preumblare de după-amiază, îl străbați la pas de la un capăt la altul, un turist cu ochi scotocitor nu are cum să nu remarce specificul urbei, în special arhitectura civilă, care ilustrează toate curentele artistice ale secolului al XIX-lea, pe care le regăsim la locuințe sau edificii publice, unele bine întreținute, altele în jalnica haină a trecerii vremii.
La aceasta adăugăm frumusețea vie, trecătoare, a orașului. Un aspect deloc de neglijat de vreme ce Eugenia Greceanu, în lucrarea ”Ansamblul urban medieval”, remarca valoarea urbanistică a urbei și prin calitatea excepțională a masivelor de vegetație, care au conferit Botoșanilor din trecut denumirea de ”Oraș al grădinilor”.
În plină pandemie, Botoșaniul s-a transformat într-un adevărat ”oraș al trandafirilor”.
Și nu ne vom opri aici asupra intervențiilor edilitare ale autorităților, pentru că acestea privesc în mare măsură zone centrale, intersecții, perimetrul instituțiilor administrative sau obiective de interes major.
În mare parte, domeniul public destinat florilor este bine gestionat, chiar dacă doar în limita ”normelor obligatorii”, fără prea mult spirit inovativ sau creativ în amenajare urbană.
Vom poposi de data aceasta în zona blocurilor de locuit. Acolo unde, în vreme de pandemie, micile grădini au ”explodat” în zeci de culori.
Dar mai presus de toate am asistat, în luna iunie, la un regal al trandafirilor.
Este impresionant și deopotrivă surprinzător cum, în plină pandemie, botoșănenii nu au uitat să își îngrijească florile de sub balcoane. Cele mai multe dintre grădini sunt atent proiectate și organizate, cu simț estetic.
Este adevărat că există străzi unde este o adevărată plăcere să te plimbi, și amintim aici străzile Vârnav sau Bucovina. La fel cum pe altele privirea nu se încumetă să hălăduiască.
În contrast cu mini-grădinile de trandafiri, imaginea pe care o oferă spațiul verde al unor instituții publice este de-a dreptul dezolantă. Iar ploile au contribuit generos, lăsând în urmă bălării mai mari decât gardul.
Pandemia și, în cele mai multe cazuri, absența angajaților de la serviciu au făcut ca spațiul verde din curțile unor instituții ale statului să se dezvolte necontrolat.
Nici măcar gardul viu, care altădată era atent curățat de către angajați, nu s-a mai bucurat acum de atenție, clădirile având deseori aspectul unor locuri părăsite.
Oraş-grădină
Istoricul Ionel Bejenaru ne amintea la rându-i, nu cu multă vreme înainte de a pleca la cele veșnice, că numeroase personalități au conlucrat la ideea de a atribui Botoșanilor supranumele de Oraș-grădină.
Începând cu Constantin Gane, istoric, memorialist botoşănean, care descria urbea drept „Botoşani, oraşul plin de grădini şi de soare”.
Geologul Ion Simionescu, profesor universitar, preşedinte al Academiei Române (1941 – 1944), spunea răspicat: „Rar oraş din ţară care să aibă atâtea grădini întinse ca Botoşanii, după cum rar oraş de dealuri, în care brazilor să le meargă atât de bine, variind podoaba grădinilor”.
Nicolae Leon, biolog, fratele lui Grigore Antipa: „În Botoşani era grădina lui Vârnav, o grădină mare cu flori şi fructe multe, în care cânta muzica militară de două opri pe săptămână (…) Oraşul Botoşani este plin de livezi şi florării. În copilăria mea era grădina lui Liptzchi, a lui Bolfos, grădina Petrinoaiei, în care cânta muzica şi lumea mergea de se plimba şi bea ape minerale”.
Străin orașului, dar sensibil la frumusețea orașului, Gala Galaction a dăruit Botoșanilor cuvinte de apreciere: „Cine intră în acest oraş se simte tainic învăluit de urma poeziei lui Eminescu (…) În grădina aceasta (n.n. Vârnav), iluziunea e mai puternică şi armoniile fără de moarte ale poeziei lui Eminescu se materializează în fiecare creangă legănată şi se revarsă, în jgheabul ceasului de faţă, din fiecare boschet cu granguri şi cu mierle”.
Ionel Bejenaru ne aduce și mărturia unei fiice a Botoșanilor (n. 1 februarie 1911, Ştefăneşti), prof. Rodica Procopiu: „Botoşaniul avea un parfum deosebit pe care, de exemplu, nu l-am întâlnit la Iaşi când am venit. Era oraşul grădinilor, construit oarecum cam prea pe orizontală, din punct de vedere vegetal, iar din punct de vedere cultural, spiritual mai bine spus, mergea pe verticală cu câteva clădiri care erau bisericile şi câteva instituţii publice: primăria, liceul „Laurian”, Tribunalul şi două regimente, 37 şi 77 infanterie, distinse pe front în războiul de întregire a patriei. Turlele bisericilor, a lui Ştefan cel Mare şi Petru Rareş dădeau această înălţare. Piaţa primăriei, cu pecetea şi cu un fel de fleşe a Primăriei dădeau acea atmosferă de linişte şi de spiritualitate. Această linişte pe care o găseai pe străzile pline de pini, de case cu grădini mari”.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
