Marți, 12 mai 2015, Clubul Sportiv Botoșani a primit unul dintre cele 49 de microbuze Ford Transit 16+1 locuri pe care Ministerul Dezvoltării le-a alocat acestor grupări sportive din ţară, în cea de-a doua etapă a unui program derulat în parteneriat cu Ministerul Tineretului şi Sportului şi Ministerul Educaţiei.
Anunțul a fost făcut pe o rețea de socializare de senatorul Doina Federovici care a postat și trei fotografii cum microbuzul de care se vor folosi sportivii botoșăneni/
”Pentru prima dată, prin sprijinul Guvernului, cluburile şi federaţiile primesc autovehicule pentru a participa la competiţii interne şi internaţionale. Contribuim astfel la îmbunătăţirea condiţiilor de pregătire a sportivilor noştri căci, doar așa, acestia pot să participe în condiţii decente la marile întreceri și este important să fim implicaţi în organizarea şi îmbunătăţirea infrastructurii sportive”, a scris Doina Federovici pe Facebook.
[[galerie-foto]]
ANUNȚ Primăria Mihai Eminescu privind acordarea unor înlesniri la plata amenzilor
Redacția Botoșăneanul
Nov 12, 2024
S-a stabilit programul etapei XVII-a din Superliga: Cu CINE joacă FC Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Nov 12, 2024
Comunicat PNL: Dna Alexandra Huțu a demonstrat din nou că doarme în papuci – VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Nov 12, 2024