Botoșănenii au avut parte în această dimineață de un ”spectacol” oferit de un bărbat care nu a mai suportat căldura de afară și s-a băgat într-o fântână arteziană, spâlându-se în adevăratul sens al cuvântului. Noroc că, cetățeanul s-a gândit totuși să-și păstreze pantalonii căci altfel, imaginea ar fi fost una...interzisă minorilor.
Un botoșănean de aproximativ 40 de ani, a atras privirile tuturor trecătorilor din Centrul Istoric al municipiului Botoșani, marți, 4 august 2015. Bărbatul nestingerit, s-a dezbrăcat până la bust, și a început să se spele într-o fântână arteziană, căci apa curgea din abundență.
Cu toate că nu părea a fi un om al străzii, curajorul cetățean nu numai că a început să facă duș, dar a profitat de ocazie și și-a spălat hainele, punându-le mai apoi la uscat. Cum un astfel de peisaj nu ne este dat să vedem zilnic, trecătorii s-au oprit din drum și l-au privit amuzați pe botoșănean cum se bălăcește în apa statului.
(Ș.V.)
[[galerie-foto]]