Noul director al Direcției de Dezvoltare din cadrul Primăriei Botoșani și-a început activitatea.
Debutul său în corpul funcționarilor publici a avut loc în prezența primarului Cătălin Flutur care l-a prezentat pe noul director din Primărie într-o notă de optimism.
„Sunt deosebit de mulțumit că acest post s-a ocupat la Primăria Botoșani și nu oricum, ci cu o persoană care beneficiază de experiență, cunoștințe, expertiză în domeniul achizițiilor publice, în domeniul investițiilor și a dezvoltării. Consider că de astfel de oameni avem nevoie la Primăria municipiului Botoșani”,
Cătălin Flutur, primarul municipiului Botoșani
Vizibil flatat de cuvintele frumoase cu care și-a făcut intrarea în Primărie, Cătălin Fetcu a dat de înțeles că nu este deloc blazat la cei 56 de ani ai săi.
„Vreau să vă mulțumesc, mă scuzați, vă mulțumesc pentru cuvintele frumoase, sunt onorat să fiu pe această poziție, să intru în corpul funcționarilor publici, sper din toată inima, cu multă muncă și determinare să fac față provocării, să ducem lucrurile într-un sens pozitiv”,
Cătălin Fetcu, director dezvoltare Primăria Botoșani
Noul director și-a propus să ducă la îndeplinire proiectele de investiții aflate în derulare și să atragă noi fonduri europene, prin proiecte de dezvoltare.
„A fost o provocare pentru mine, nici nu am știut de primele două concursuri care s-au susținut. Am vrut să-mi demonstrez mie că deși merg spre 56 de ani mai pot și aș putea să îmi valorific experiența în mai multe domenii, nu doar în cel al alimentării de apă, canalizării, stațiilor de epurare și canalizare, așa cum am făcut-o în ultimii 30 de ani”,
Cătălin Fetcu, director dezvoltare Primăria Botoșani
Fetcu a mai explicat să există mai multe programe importante de investiții din sistemul de alimentare cu apă, de care se leagă numele său.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL:
ANUNȚ de la Modern Calor: CÂND începe depunerea cererilor pentru ajutorul de încălzire
Oana Sava
Oct 08, 2024
Aproape 100 de elevi din Botoșani plini de păduchi la începutul școlii
Oana Sava
Oct 08, 2024
ASTĂZI: Contracte semnate la Primăria Botoșani pentru achiziția de autobuze electrice
Oana Sava
Oct 08, 2024
Alertă europeană pentru mai multe tipuri de săpun: Mărci celebre, periculoase pentru piele
Redacția Botoșăneanul
Oct 08, 2024