Comisarii din cadrul Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor au derulat în cursul săptămânii precedente două controale tematice privitoare la respectarea prevederilor legale pe linia protecţiei consumatorilor la comercializarea de gaze lichefiate.
La Botoşani activează un singur operator economic care se ocupă de încărcarea buteliilor şi care nu a fost depistat cu nereguli. O a doua tematică a fost privitoare la comercializarea anvelopelor second-hand, în acest sens fiind supuşi verificărilor un număr de opt operatori economici, toţi sancţionaţi cu avertisment. Printre neregulile depistate se regăseşte starea înaintată de uzură pe care o prezentau cauciucurile „de mâna a doua” stocate în depozitele agenţilor economici. „
Aici am găsit câteva probleme însă nici acelea nu le-am putut noi defalca prea bine pentru a lua măsuri deosebite pentru că este o problemă care cam ne depăşeşte, vin o groază de vechituri pe care le aduc respectivii domni, le desfac într-un depozit şi scot la prezentare pe cele care corespund, noi le-am verificat pe cele care corespund, când te duci şi verifici stivele de anvelope, într-adevăr sunt uzate”, a afirmat
Alexandru Zarug, comisar şef CJPC. Şeful de la Protecţia Consumatorilor a mai afirmat că majoritatea comercianţilor de anvelope second hand au la prezentare astfel de produse în stare bună însă cele practic care ajung la consumatori se află în depozite, iar vânzătorul invocă faptul că nu sunt spuse comercializării, deci nu fac obiectul controalelor. Motiv pentru care, operatorii economici în cauză au primit doar un avertisment din partea comisarilor de la Protecţia Consumatorilor care în schimb fac un apel către şoferi să acorde o atenţie sporită cauciucurilor de iarnă pe care le cumpără la mâna a doua.
(G.E.)