Ieri, din cauza zăpezii, pe raza județului Suceava au avut loc două accidente rutiere grave în urma cărora și-au pierdut viața trei persoane.
Pe la ora 9.25, pe DJ 208B, Dumitru Ghioc, de 66 de ani, din municipiul Galați, care locuiește fără forme legale în comuna Vorniceni, județul Botoșani, în timp ce conducea autoturismul Dacia Logan între localitățile Dumbrăveni și Verești, s-a angajat în depășirea unei autoutilitare, însă cum carosabilul era acoperit cu zăpadă, a pierdut controlul asupra volanului, a părăsit partea carosabilă și a intrat în coliziune frontală cu un podeț din beton.
Din accident a rezultat decesul lui Gheorghe Zaharia, de 68 de ani, din comuna Vorniceni, județul Botoșani, pasager pe scaunul din dreapta față al mașinii, precum și rănirea gravă a șoferului.
„Din nefericire, pentru victima încarcerată s-a declarat decesul. Cea de-a doua victimă este conștientă, cu traumatism la un picior. A fost transportată la UPU Suceava pentru investigații suplimentare și tratament de specialitate. A intervenit modulul SMURD al Detașamentului de Pompieri Suceava, cu o autospecială pentru descarcerare și două ambulanțe SMURD”, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Suceava, plutonierul adjutant Alin Găleată.
Soferul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, după care i-au fost recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.
„In cauză s-a întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă”, a declarat pentru Obiectiv de Suceava purtătorul de cuvânt al IPJ Suceava, comisarul de poliție Ionuț Epureanu.
Mașină oprită de polițiști pe un drum din județ: Șoferul găsit BEAT la control
Redacția Botoșăneanul
Oct 17, 2024
Declarația zilei 17 octombrie 2024
Oana Sava
Oct 17, 2024
Oana Sava
Oct 17, 2024
Sergiu Bălășcău
Oct 17, 2024
Aspirantul din Dorohoi la deputăție: Sistemul sanitar este în plin colaps – VIDEO
Sergiu Bălășcău
Oct 16, 2024