Hotărârea Comitetului Județean pentru Situații de Urgență (CJSU) prin care se instituie purtarea obligatorie a măștii în mai multe zone din municipiul Botoșani și din alte localități este contrazisă tocmai din capitala Uniunii Europene.
După ce chiar datele despre răspândirea coronavirusului în România făcute publice de Grupul de Comunicare Strategică (GCS) au intrat în contradicție cu măsura adoptată de CJSU Botoșani, Ministerul Afacerilor Externe (MAE) din Belgia a adoptat o decizie care pune din nou sub semnul întrebării oportunitatea hotărârii CJSU Botoșani.
Pe 1 august, exact ziua din care purtatul măștii în unele spații deschise nu mai reprezintă doar o opțiune a botoșănenilor, MAE de la Bruxelles a publicat lista cu zonele din șase țări în care sunt interzise călătoriile, în contextul creșterii numărului de cazuri de infecție cu coronavirus.
Nici mai mult, nici mai puțin de 24 de județe din România se înscriu în lista zonelor roșii stabilită de autoritățile belgiene. Iată regiunile și județele ale căror cetățeni, dacă ajung pe teritoriul Regatului Belgiei, vor fi nevoiți să intre în autoizolare și să efectueze un test molecular de tip PCR:
Centru (Alba, Brașov, Covasna, Harghita, Mureș, Sibiu);
Sud-Est (Brăila, Buzău, Constanța, Galați, Tulcea, Vrancea);
Sud-Muntenia (Argeș, Călărași, Dâmbovița, Giurgiu, Ialomița, Prahova, Teleorman);
Sud-Vest Oltenia (Dolj, Gorj, Mehedinți, Olt, Vâlcea).
„Astfel, toate persoanele care sosesc de la 1 august în Regatul Belgiei din regiunile incluse în zona roșie trebuie să intre în autoizolare și să efectueze un test molecular (tip PCR) pentru depistarea infecției cu COVID-19. Testul este efectuat de autoritățile belgiene, la sosirea în această țară”,
Comunicat MAE România.
Așadar, cândva pol național al îmbolnăvirilor, întreaga regiune de Nord-Est a României este exclusă de pe lista zonelor roșii de către Guvernul din Regatul Belgiei.
Practic, este o recunoaștere a MAE de la Bruxelles că Botoșani nu reprezintă un teritoriu din prima grupă de pericol cu privire la Covid-19. Botoșani a fost inclus în seria celor 17 județe din zona portocalie.
MAE reamintește că, persoanelor care intră în Belgia din state/regiuni incluse în zona portocalie, autoritățile belgiene le recomandă monitorizarea stării de sănătate, iar în cazul apariției unor simptome specifice infecției cu Covid-19 să se adreseze medicului în vederea efectuării testării și autoizolării la domiciliu.
Sâmbătă, în ziua în care masca a devenit obligatorie în mai multe zone din Botoșani, județul nostru a avut doar două noi cazuri de Covid-19 la 137 de teste, situându-se astfel pe penultimul loc din România, rata infectării fiind de peste trei ori sub media pe țară.
Duminică, la Botoșani s-au raportat 9 noi îmbolnăviri, însă chiar și în aceste condiții județul nostru ocupă abia locul 30 la nivel național.
De asemenea, dacă în urmă cu două luni Botoșani se afla pe locurile 3-4 din România ca număr totul de persoane infectate, duminică 2 august ocupa abia poziția 16.
Nici sâmbătă și nici duminică Botoșani nu s-a regăsit pe lista județelor în care s-au consemnat decese.
CJSU-urile din Arad, Argeș, Botoșani, Brașov, Buzău, Constanța, Dâmbovița, Dolj, Galați, Giurgiu, Gorj, Hunedoara, Iași, Prahova, Satu Mare, Teleorman, Timiș, Vâlcea și Vrancea au adoptat hotărâri prin care purtarea măștii de protecție este obligatorie și în spațiile publice deschise.
Sunt deci 19 județe, printre care se regăsește și Botoșani, în condițiile în care județul nostru a ocupat sâmbătă locul 40 la noile îmbolnăviri, iar duminică poziția 30.
Ce caută Botoșani în rândul județelor cu asemenea restricții este și mai greu de înțeles dacă ne gândim că Suceava, care ocupă locul al doilea din România ca număr total de cazuri și care duminică a raportat 31 de noi infecții, nu a introdus obligativitatea purtării măștii în anumite spații libere.
Nici CJSU Neamț, județ care atât ca număr total de persoane depistate cu coronavirus, cât și ca noi cazuri, se situează considerabil deasupra Botoșaniului, nu obligă cetățenii să poarte mască și afară.
Care au fost argumentele ce au stat la baza adoptării de către CJSU Botoșani a unei asemenea hotărâri este mai greu de spus pentru că, așa cum am mai arătat, invocându-se pandemia, toate ședințele acestui for condus de prefectul Dan Nechifor se țin cu ușile închise.
Hotărârile adoptate de CJSU fac câteodată obiectul unor comunicate de presă, transmise uneori la ore bune după întrunirea comitetului și care nu conțin și motivele care au stat la baza votării lor.
Iar elocventă este tocmai hotărârea privind purtarea măștii, în care nu se prezintă vreo cifră ori statistică pe baza căreia a fost adoptată, ci doar faptul că survine adoptării unor acte normative la nivel național și ”în urma actualizării Planului de măsuri de protecție, obligații și restricții ce trebuie respectate de către populație, la propunerea Grupului de Suport Tehnic la epidemii”.
Demn de menționat este că, de exemplu, atunci când viceprim-ministrul Raluca Turcan și ministrul Fondurilor Europene, Marcel Boloș, au venit săptămâna trecută la Botoșani în campanie electorală mascată și au anunțat proiecte fantasmagorice de peste 200 de milioane de euro, aceleași reguli pentru care accesul presei este interzis la CJSU au fost date uitării.
DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL
Pregătiri pentru iarnă: De la utilaje și tone de sare la locuri de cazare - MESAJUL pompierilor
Redacția Botoșăneanul
Oct 31, 2024
Dezvoltare personală pentru copii: descoperire de sine și progrese în socializare
Redacția Botoșăneanul
Oct 31, 2024
Redacția Botoșăneanul
Oct 31, 2024
Accident feroviar: Femeie lovită de trenul Dorohoi – Iași
Redacția Botoșăneanul
Oct 31, 2024