Şi-au lustruit de zor ghetuţele în aşteptarea lui Moş Nicolae şi darurile nu au întârziat să vină.
Zeci de copii care învaţă la Grădiniţele nr. 20 şi 22 din Municipiul Botoşani au fost vizitaţi, vineri, de femeile social-democrate, care au ales din tolba Moşului dulciuri, fructe şi rechizite pentru a le dărui celor mici.
Cu încântare şi nerăbdare, micuţii au descoperit cadourile în ghetuţele vesel colorate pe care le-au primit pentru că au fost cuminţi, harnici şi ascultători.
Momentul mult aşteptat a adus bucurie pe chipurile preşcolarilor, dar şi în sufletele femeilor sociale democrate din municipiul Botoșani, mame la rândul lor şi care au retrăit, astfel, clipe frumoase din anii copilăriei.
“Ştim că orice copil se bucură atunci când primeşte un dar, oricât de mic ar fi. Am fost şi noi copii şi ştim că momentele de aşteptare a lui Moş Nicolae şi a lui Moş Crăciun sunt trăiri magice! Dăruind, aduci bucurie! Este ceea ce trebuie să facem fiecare dintre noi în această perioadă, să fim aproape de semenii noştri, să facem fapte bune”, a declarat Silvia Diaconu, președintele organizației municipale Botoșani a femeilor social democrate.
Cei mici au oferit, la rândul lor, mesagerelor lui Moş Nicolae, câteva daruri muzicale.
Redacția Botoșăneanul
Nov 06, 2024
Declarația zilei 6 noiembrie 2024
Oana Sava
Nov 06, 2024
Oana Sava
Nov 06, 2024
ANUNŢ Primăria Botoşani referitor la noile locaţii ale secţiilor de votare
Redacția Botoșăneanul
Nov 06, 2024