Mitropolia Moldovei și Bucovinei, prin Arhiepiscopia Iașilor, a făcut publice evenimentele religioase care sunt programate în această săptămână.
Miercuri, 27 iulie 2022, în parohiile din Botoşani vor avea loc mai multe evenimente.
Biserica Parohiei Frumușica va găzdui întâlnirea Cercului Pastoral nr. 11, Sf. Cuv. Teodora de la Sihla, începând cu ora 8.00. În cadrul întâlnirii va fi săvârșită Sfânta Liturghie, slujba Sfântului Maslu și va fi susținută o conferință cu tema Rugăciunile pentru cei vii şi pentru cei morţi – expresii ale comuniunii de iubire de Pr. Popovici Mihai.
Biserica Sfinții Arhangheli Buhăceni, Protopopiatul Botoșani, va găzdui întâlnirea Cercului Pastoral Sfântul Nicolae Trușești, Protopopiatul Botoșani, începând cu ora 15.00. În cadrul întâlnirii va fi săvârșită Taina Sfântului Maslu și va fi susținută o conferință cu tema Învățătura Sfântului Paisie de la Neamț de Pr. Radu Lipovanu de la Parohia Durnești.
Biserica Uspenia Botoșani, Protopopiatul Botoșani, va găzdui întâlnirea Cercului Pastoral Sfinții Împărați Constantin și Elena Botoșani, Protopopiatul Botoșani, începând cu ora 18.00. În cadrul întâlnirii va fi săvârșită Taina Sfântului Maslu și va fi susținută o conferință cu tema Viața de rugăciune a Sfântului Pantelimon de Pr. Dumitru Mateciuc de la Parohia Sf. Gheorghe Botoșani.
Dinu Todoran preia una dintre cele mai slabe echipe din acest sezon: Este o provocare
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024
Brânza de la “Five Continents”premiată cu aur la World Cheese Awards 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024
Două case mistuie de flăcări: O femeie a ajuns la spital
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024
Valeriu Iftime deschide ușa transferului unui jucător de la FCSB: Cum să nu-l vreau?
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024