Ședința ordinară de Consiliu Local aferentă lunii mai 2019 a început cu două interpelări.
Prima i-a aparținut viceprimarului PSD, Cosmin Andrei și l-a vizat pe primarul liberal Cătălin Flutur.
Despre finalizarea lucrărilor pe partea de utilități la locuințele ANL din Șoseaua Iașului.
„Dle primar, doresc să vă spun dacă nu știți că acele locuințe sunt aproape gata, iat utilitățile vor întârzia foarte mult. Refuz să cred că, gândiți o corelare a utilităților cu campania electorală sau alegerile care urmează în 2020 pentru că noi am discutat despre aceste utilități și le-am bugetat atunci când le-ați propus iar solicitarea mea a fost făcută în urmă cu mult timp, tocmai pentru a avea, ca orice om gospodar și energie electrică și apă sau canalizare și tot ce mai este nevoie acolo”,
Cosmin Andrei, viceprimarul municipiului Botoșani
Viceprimarul susține că a trecut pe șantierul de la ieșirea din municipiu spre Iași și firma care se ocupă de partea de utilități nu avea muncitori la treabă.
„Ieri am făcut o vizită acolo pentru a verifica partea de utilități, lucrare care este destul de laborioasă ținând cont de sumele pe care dv. le-ați solicitat și repet, le-am aprobat în CL. și această interpelare se referă la urgentarea lucrărilor pe care să vă solicit să o faceți pentru a recepționa acele locuințe nu în 2020, ci atunci când sunt gata”,
Cosmin Andrei, viceprimarul municipiului Botoșani
Cosmin Andrei a arătat că dorește să fie informat în scris cu privire la evoluția lucrărilor la utilități.
DESCARCÃ APLICATIA BOTOSÃNEANUL PENTRU MOBIL:
Deputatul Costel Șoptică și-a învățat lecția zilei: Banii dictează – VIDEO
Oana Sava
Oct 04, 2024
Invitație la dialog cu George Simion: Președintele AUR vine la Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Oct 04, 2024
Prefectul își încheie săptămâna cu o revelație profesională: Nu trebuia să mă fac economist – VIDEO
Gabriela Erdic
Oct 04, 2024
Iftime a găsit la Botoșani următorul ministru al Agriculturii – VIDEO
Gabriela Erdic
Oct 04, 2024
Polițiștii din Botoșani le-au stricat ziua unor botoșăneni grăbiți
Redacția Botoșăneanul
Oct 04, 2024