„PSD atinge vârful iresponsabilității. Și al ridicolului!”. Așa își începe o postare pe Facebook deputatul PNL Cristian Achiței, făcând referire la celebra moțiune inițiată de PSD și care nu a mai fost votată din lipsă de cvorum.
Prin moțiunea de cenzură depusă, în afara cadrului constituțional, doar pentru a-și rezolva ei, la congres, problemele interne, pesediștii nu au ratat ocazia de a-și etala încă o dată iresponsabilitatea față de România și de români. La fel cum nu au ratat nici prilejul de a se mai face o dată de râs în fața întregii națiuni, nereușind nici măcar să asigure cvorumul pentru dezbaterea și votarea moțiunii.
Marcel Ciolacu, proaspătul președinte al PSD-ului, nu i-a putut convinge nici măcar pe toți parlamentarii propriului partid să participe la tentativa ridicolă de a dărâma Guvernul Orban, un guvern care în această perioadă depune eforturi uriașe pentru a stăvili efectele crizei sanitare, pentru a asigura condițiile necesare începerii anului școlar și pentru a sprijini economia, lovită la rându-i de pandemie.
În mod firesc, parlamentarii PNL nu au putut participa la mascarada ridicolă, profund neconstituțională, orchestrată de PSD. De altfel, un demers unic la nivel mondial! Nici un partid de opoziție din lumea civilizată nu a luat măcar în calcul, după izbucnirea epidemiei de coronavirus, doborârea guvernelor naționale în plină criză sanitară și economică. Iresponsabilitatea PSD, partid care a demonstrat încă o dată că nu îi pasă de soarta țării și a românilor, nu are egal nicăieri în lume.
Să încerci să provoci și o criză politică în astfel de condiții, oricum extrem de dificile pentru țară, doar pentru a spera că vei câștiga 2-3 procente electorale reprezintă o adevărată crimă la adresa propriului popor. Acesta este PSD-ul ultimilor ani! Acesta este PSD-ul anului electoral 2020, care refuză să înțeleagă că o majoritate a cetățenilor nu îl mai dorește și care încearcă prin orice mijloace, oricât de josnice, să îi mai păcălească încă o dată pe români.
Începem o nouă sesiune parlamentară, care se suprapune peste campaniile electorale ale acestei toamne: cea pentru alegerile locale și, mai apoi, cea pentru alegerile generale. Din păcate, există toate premisele ca disperarea pesediștilor să transforme această sesiune într-o serie nesfârșită de demersuri subversive la adresa guvernului liberal al României. În ce mă privește, sunt convins că, alături de colegii din PNL, vom reuși să stăvilim populismul demagogic din parlament al PSD-ului.
Iar vestea bună pentru toți românii este că în scurt timp, prin alegerile din 27 septembrie, ca și prin cele de la începutul lunii decembrie, vom putea scăpa cu toții, prin vot democratic, de presiunea iresponsabilă pusă pe soarta țării de PSD.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
PSD: Autostrada Moldovei, tot mai aproape de Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Nov 07, 2024
ACUM: O avocată pentru Senatul României în direct la Botoșăneanul TV
Redacția Botoșăneanul
Nov 07, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 07, 2024