Contactat pentru a fi întrebat despre contractul prin achiziție directă făcut cu firma colegului de partid, fost angajat în Primărie, Florin Bulgaru, primarul comunei, părea ușor lovit de amnezie.
Nu și-a amintit pe loc despre contractul de aproximativ 10.000 de euro prin care cumpăra bănci stradale într-o perioadă cu restricții militare în care ieșitul din casă este interzis.
Aproape că nu și-a aminit nici de fostul său colaborator, Victor Claudiu Bulboacă, care a lucrat în calitate de asistent medical comunitar în Primăria Răchiți.
„Nu, dl Bulboacă nu mai lucrează la noi, a plecat. Dacă vorbim de dl Bulboacă care a fost asistent medical comunitar, el nu mai lucrează la noi, a plecat, s-a dus în mediul privat. De la începutul anului”,
Spunea Florin Bulgaru, primarul comunei Răchiți, la începutul lunii aprilie
A continuat cu explicații ample despre fostul său colaborator, pe care nu l-ar fi văzut de luni bune și despre care nici nu mai știa dacă se află în țară, deși Facebook îl contrazicea, inducându-i locul de muncă: tot la Primărie.
„O să-l contactez să-i spun să-și schimbe. Nu știu nici unde e, dacă este în țară, dacă nu este în țară, că știu sigur că el a zis că nu mai, că salariile sunt mici și vrea să plece. De fapt, el mai de mult voia să plece. Nu, nu mai lucrează, cu siguranță nu, chiar am să-l contactez să văd de ce mai are el pe Facebook chestia asta”,
Florin Bulgaru, primarul comunei Răchiți.
În realitate, cu numai două săptămâni înainte, primarul Florin Bulgaru semnase dispoziția prin care lui Victor Claudiu Bulboacă îi înceta contractul de muncă la Primăria Răchiți. Și îl cunoaște foarte bine având în vedere că este colegul său la PNL Botoșani.
Asta se întîmpla pe data de 13 martie 2020.
Atunci primarul a emis ”Dispoziția nr. 63 privind încetarea contractului individual de muncă, prin acordul părților, a domnului Bulboacă Victor – Claudiu”.
Cererea cu nr. 2194/11 martie 2020 a fost depusă de fostul asistent medical comunitar la vreo cinci luni de când avea deja propria firmă.
Dispoziția a fost asumată prin semnătură de Florin Bulgaru și contrasemnată pentru legalitate de secretarul Primăriei, Tatiana Bordianu.
Ulterior, pe data de 19 martie 2020, deci la numai șase zile de la încetarea contractului de muncă, Victor Claudiu Bulboacă a câștigat prin achiziție directă contractul pentru furnizarea celor 90 de bănci stradale. Șase zile în care din asistent medical a devenit antreprenor de succes la firma SC Bulboacă Instant Electric SRL.
Una cu domeniu de activitate care nu are nicio legătură cu băncile stradale și prin care a prins în decurs de zece minute un contract de aproape 50.000 de lei cu fostul său angajator.
Întreaga afacere de la Primăria Răchiți poate fi citită în linkul de mai jos:
DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Sora botoșăneanului care a provocat tragedia de la Suceava face acuzații grave
Redacția Botoșăneanul
Nov 13, 2024
Mai multe localități din Botoșani sub COD GALBEN
Redacția Botoșăneanul
Nov 13, 2024
Botoșănean AMENDAT de dimineață de polițiștii locali după ce „și-a dus” gunoiul
Redacția Botoșăneanul
Nov 13, 2024
ANUNȚ Primăria Botoșani privind termenul de plată a taxei de salubritate
Redacția Botoșăneanul
Nov 13, 2024