Social-democrații și liberalii s-au întrunit joi în ședințe separate și au votat candidații la alegerile europarlamentare. În același timp, Consiliul Politic Național de la București a aprobat și candidaturile la Consiliul Județean și Primăria Botoșani.
Social-democrații și liberalii s-au întrunit joi în ședințe separate și au votat candidații la alegerile europarlamentare. În același timp, Consiliul Politic Național de la București a aprobat și candidaturile la Consiliul Județean și Primăria Botoșani.
În ceea ce privește președinția CJ, persoana agreată de șefii centrali să intre în bătălia electorală, a fost - și în urma unui sondaj efectuat în februarie – martie - senatorul Lucian Trufin.
Aceasta este varianta pentru care au optat social-democrații în condițiile în care președintele în funcție al CJ, Doina Federovici, a refuzat să mai candideze la un nou mandat, după ce și în urmă cu patru ani a făcut-o la cererea expresă a conducerii centrale.
De altfel, înțelegerea acesteia din 2020 cu șefii din capitală a fost că va lucra la CJ doar un mandat.
Doina Federovici nu se regăsește nici pe lista pentru Parlamentul European, acolo unde își dorea inițial, condiții în care s-ar putea în toamnă să candideze la Senat și să facă în acest fel rocada cu Lucian Trufin.
Acesta se apropie de încheierea celui de-al doilea mandat de senator, după ce a mai avut și trei mandate de primar al comunei Vlăsinești, ultimul terminat în doar după câteva luni tocmai fiindcă a devenit parlamentar.
Lucian Trufin a confirmat pentru Botoșăneanul informația, dar a evitat să facă orice alte declarații, explicând că totul se va oficializa la lansarea candidaților care a avea loc mâine.
Doina Federovici a mai fost senator în perioada 2012 2020, ajungând la un moment dat chiar vicepreședinte al Senatului.
Prietenul lui Portariuc este noul președinte al PSD
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
Comunicat de presă: Digitalizarea firmei Anca Farm
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
A demisionat și Nicolae Ciucă: Am învățat lecția
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024