Proprietara a reușit să se salveze în ultima clipă.
O femeie de 80 de ani, din comuna Concești, a rămas fără acoperiș deasupra capului după ce acesta s-a aprins de la coșul de fum care nu era protejat termic față de materialele combustibile.
S-a întâmplat în noaptea de Ajun. Pompierii militari din Darabani au fost solicitați sa intervină pentru stingerea incendiului puțin înainte de miezul nopții.
La locul intervenției s-au deplasat atât pompierii militari, cu o autospeciala cu apă și spumă, dar și pompierii voluntari din comună.
La sosirea forțelor de intervenție la fața locului, ardea acoperișul casei, existând pericolul de propagare a flăcărilor la bunurile din interior.
Proprietara a ieșit singură din locuință și a primit îngrijiri medicale de specialitate de la echipajul Serviciului Județean de Ambulanță prezent la fata locului.
Pentru stingerea incendiului și înlăturarea efectelor, pompierii au intervenit aproape două ore.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Jucătorul de la FC Botoșani eliminat în meciul cu „U” Cluj și-a aflat pedeapsa: CÂT va sta pe bancă
Redacția Botoșăneanul
Oct 31, 2024
Redacția Botoșăneanul
Oct 31, 2024
Tânăr prins cu nereguli la control pe Calea Națională: S-a ales cu dosar penal
Redacția Botoșăneanul
Oct 31, 2024
Poate să vină iarna: Șeful cel nou de la „Drumuri” chemat la raport în ședință – VIDEO
Oana Sava
Oct 31, 2024