Primarul municipiului Botoșani, Ovidiu Portariuc, a declarat, în urma unei consultări cu prim-procurorul județului Botoșani, Raluca Stâncescu, faptul că va solicita angajaților cu funcție de conducere din cadrul Primăriei să semneze o declarație pe proprie răspundere privind îndeplinirea criteriilor de integritate și neimplicarea în dosare de corupție.
Pentru a da exemplu subordonaților săi, șeful administrației botoșănene a fost primul care a semnat declarația. „Am discutat cu doamna prim-procuror și am ajuns la concluzia că semnarea unei declarații pe proprie răspundere privind integritatea reprezintă o garanție suficientă că cei care lucrează cu mine nu sunt și nu au fost implicați în acte de corupție. Consider că e foarte important față de comunitatea noastră ca Primăria să fie o instituție curată în care oamenii să poată avea încredere. De aceea, am semnat primul această declarație și voi face acest demers cu toți șefii din instituție pentru a putea susține acel principiu de „Corupție Zero” în Primăria Municipiului Botoșani”, a declarat Ovidiu Portariuc.
Primarul a mai precizat că textul declarației pe proprie răspunde este aproape identic cu cel din declarațiile semnate de miniștrii Guvernului Cioloș.
„Criteriile menționate în declarațiile miniștrilor noului Cabinet, reflectă de fapt cererile tinerilor care au protestat în urma tragediei de la Colectiv, atât în București, cât și în Botoșani. Mi se pare deci normal să aplicăm același model și la nivelul administrației locale din municipiul nostru”, a subliniat primarul.
Declarația propusă de Ovidiu Portariuc prevede printre altele faptul că funcționarii nu au fost implicați în acte de corupție, nu au obținut avantaje nejustificate, nu sunt în conflict de interese și nu au fost membrii ai fostei nomenclaturi sau ai Securității. Având în vedere că cei mai mulți dintre angajații Primăriei au statut de funcționar public, în declarația pe proprie răspundere nu a mai fost menționat punctul referitor la traseismul politic, întrucât acesta este aplicat doar politicienilor. Conform prevederilor legale, semnarea unei declarații pe proprie răspundere reprezintă un angajament cu valoare juridică pentru semnatarul cu privire la cele declarate.
CLICK MAI JOS ȘI VEZI DECLARAȚIA SEMNATĂ DE PRIMAR
CITEȘTE: Primarul Ovidiu Portariuc de ziua românilor, discurs cu ziar istoric și… trei surori – VIDEO
INCENDIU violent într-o gospodărie din județ: Proprietarul a sunat după ajutor
Redacția Botoșăneanul
Nov 19, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 19, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 19, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 19, 2024