Ada Macovei împreună cu adjunctul Bogdan Suruciuc au vizitat în cursul zilei de luni, 14 septembrie 2021 școlile dintr-o comună botoșăneană.
Și anume șefii educației botoșănene au mers în satele Mășcăteni, Albești și Tudor Vladimirescu.
Acolo unele școli sunt în construcție, altele sunt deja reabilitate.
Într-o postare pe rețelele de socializare, Ada Macovei i-a felicitat pe cei implicați în procesul educațional din respectivele localități.
A atras atenția însă că mai sunt multe lucruri de făcut.
„Felicit toate cadrele didactice pe care le-am întâlnit, oameni cu adevărat dedicați meseriei, precum și pe toți ceilalți angajați, de la administrativ, secretariat, contabilitate, conducătorul auto și personalul de întreținere, care își fac datoria cu prisosință. Felicit autoritățile locale, pe dl primar Mihai Amarandei, pe dl viceprimar Bradutu Brasoveanu, doamnele directoare și consilierii locali, care au grijă de școlile și grădinițele din comună, de viitorul copiilor din comună!
Mai sunt multe lucruri de făcut, dar am încredere că toate investițiile vor continua și toate proiectele comunei vor fi finalizate cu succes”,
Ada Macovei, inspector școlar general
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024
Olimpiadele școlare din 2025 s-ar putea desfășura online: Lucrările se vor corecta pe calculator
Redacția Botoșăneanul
Nov 22, 2024