Costel Enache nu a reușit decât o remiză împotriva fostei sale formații. Antrenorul Astrei a recunoscut la finalul partidei că i-a fost greu să pregătească meciul împotriva fostei sale echipe.
"Cred că a fost mai greu să pregătesc meciul, știind echipa celor de la Botoșani. Ai tendința de a da foarte multe elemente jucătorilor și nu știu cât de mult ajută, mai ales că jucăm o dată la trei zile" a declarat la Digisport, Costel Enache după Astra - Botoșani 1-1.
Deși a fost condusă cu 1-0, Astra a egalat și putea chiar da lovitura la ultima fază, dar șutul lui Neluț Roșu s-a dus puțin pe lângă poartă. Costel Enache e convins că Astra ar fi putut obține victoria, dar e optimist în privința viitorului.
"Sunt două puncte pierdute, ținând cont de obiectivul pe care ni l-am propus. Ne-am fi dorit o victorie, am sperat cu toții, dar asta este. Dacă marcam în prima repriză, cred că altfel am fi discutat acum. E de subliniat că la 1-0 pentru adversar, jucătorii nu au cedat. E un element care îmi dă curaj" a mai spus Costel Enache la finalul meciului Astra - FC Botoșani 1-1.
DESCARCÃ APLICATIA BOTOSÃNEANUL PENTRU MOBIL:
Bărbat căutat pentru omor: Ar fi fost implicat într-un atac mafiot cu mitralieră
Redacția Botoșăneanul
Nov 07, 2024