Doamnele liberale s-au bucurat de vară. natură și tradiții populare în cursul zilei de ieri când au marcat o dublă sărbătoare. Iată comunicatul transmis de Organizația Femeilor Liberale de la Botoșani.
Dubla semnificație a acestei zile, Sânzienele și sărbătoarea Iei, ne reamintește nouă, românilor de pretutindeni, cât de bogați suntem în tradiții și obiceiuri si cât de prețios este portul nostru popular.
În ziua în care Sânzienele au îmbrăcat toată planeta în Ie, Organizația Județeană a Femeilor Liberale Botoșani a căutat să arate că trebuie să fim mândri că suntem români și unde altundeva decât într-un loc cu mare încărcătură artistică, acasă la George Enescu.
Și cum îi șade femeii mai bine decât în straie tradiționale, doamnele liberale au îmbrăcat ia românească, au cules sânziene de pe câmpurile înflorite și au pornit pe urmele lui Enescu.
Întâmpinate în aceeași maniera tradițională de către d-na primar a comunei George Enescu, Angela Toma si viceprimarul Gica Bararu, femeile liberale au participat la un spectacol de cânt și dans popular oferit de peste 35 de copii talentați din comună. O surpriză specială a reprezentat-o prezența micuței soliste Ioana Cutic, care a ales să-și serbeze ziua de naștere promovând simbolurile noastre naționale.
“Ne-am dorit să fie o zi specială și ce loc mai potrivit am fi putut alege decât acest colț de rai care l-a inspirat pe George Enescu când a compus Rapsodia Română? Mulțumim doamnei primar că ne-a primit în acest loc binecuvântat, în care stăruie proaspătă amintirea geniului muzicii românești. Datoria noastră este să păstrăm nealterate și să transmitem mai departe generațiilor ce ne succed aceste comori inestimabile care ne fac unici și atât de apreciați în lume, portul, tradițiile și obiceiurile noastre populare”,
Mirela Saucă, președinta Organizației Județene a Femeilor Liberale Botoșani.
O prezență de suflet a fost cea a senatorului Costel Șoptică, președintele PNL Botoșani, a cărui copilărie este legată de acel colț al județului. Alături de doamnele liberale au fost și primarii comunei Dângeni, Cătălin Rotundu și orașului Ștefănești, Florin Buțura.
“Ceea ce am făcut noi astăzi, aici, este o lecție de patriotism simplă și adevărată pe care o dăm celor care, acum câteva zile erau dispuși să negocieze istoria noastră, a românilor, pentru interesul și binele lor personal. Mesajul nostru ferm este că suntem patrioți și nu ne vindem țara”, a mai adăugat Mirela Saucă.
Ideea de a marca Ziua Iei s-a tranformat într-o veritabilă sărbătoare câmpenească de la care nu au lipsit bucatele tradiționale. De o încântare a privirii au avut parte cei prezenți prin expoziția doamnei inginer Lăcrămioara Mihoreanu, artist popular.
Ia românească este sărbătorită în peste 50 de țări în lume, fiind recunoscută ca un simbol internațional al culturii românești.
Zeci de vitezomani AMENDAȚI de polițiști la Botoșani: S-au reținut câteva permise - VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Oct 31, 2024
Farmacia Anca, aproape de copii! Petrecere magică de Halloween cu paradă de costume și multe premii
Redacția Botoșăneanul
Oct 31, 2024
Un primar confirmă, apometre lăsate necitite cu anii de către Nova Apaserv: Fraților, eu nu am furat
Gabriela Erdic
Oct 31, 2024
Pregătiri pentru iarnă: De la utilaje și tone de sare la locuri de cazare - MESAJUL pompierilor
Redacția Botoșăneanul
Oct 31, 2024
Dezvoltare personală pentru copii: descoperire de sine și progrese în socializare
Redacția Botoșăneanul
Oct 31, 2024