„Mi-aș fi dorit ca în mod individual, poate fiecare dintre dv. putea să contribuie, să sacrifice o zi, dacă contează pentru noi lucrul acesta, să facă 100…200 de km din acest traseu. Cu cât eram mai mulți, poate era mai bine. Și aici mă refer la societatea civilă cum ne place nouă să spunem. Pentru că suntem foarte buni pe rețelele de socializare”.
Sunt cuvintele primarului Cătălin Flutur care a răspuns invitației celor două grupuri de inițiativă civică, respectiv Asociația „Împreună pentru A8” și Asociația ”Moldova vrea autostradă” și a participat la unul dintre cele mai mari marșuri motorizate organizate vreodată în România.
Pentru că, în ultimul ceas probabil, mediul privat și autoritățile deopotrivă au realizat cât de importantă este o autostradă pentru zona Moldovei.
„Timpul ne-a făcut pe toți să constatăm că nu avem investitori în zonă. Că am rămas cei mai în urmă, din cauza acestei infrastructuri. La rândul meu am rugat o serie de prieteni să participe la această acțiune. Și vreau să vă spun că se înțelege oarecum diferit acest lucru. Nu am făcut nimic public dar am participat pentru că ne pasă de acest oraș și de acest județ”,
Cătălin Flutur, primarul municipiului Botoșani
Suceava s-a ridicat la înălțime. Mult peste Botoșani. Gheorghe Flutur, președintele Consiliului Județean Suceava a avut chiar un avion cu un uriaș banner pe care scria „Bucovina vrea autostradă” și care a însoțit coloana de mașini.
Botoșani a mers cu câteva mașini mici.
„Cei din societatea civilă, transportatorii, cei mai interesați, într-adevăr de la Botoșani nu au participat. Dar mă bucur că au participat din alte județe ale Moldovei, din Suceava în număr foarte mare, din Iași, Neamț, Bacău, Vrancea, Vaslui. Nu-i suficient doar să ne scriem pe Facebook și să ne îndemnăm, la un moment dat trebuie să luăm și atitudine”,
Cătălin Flutur, primarul municipiului Botoșani
Coloana cu sute de mașini care s-a întins pe aproximativ cinci kilometri de drum nu a deranjat participanții din trafic. Mai degrabă pe politicienii de la guvernare.
„În momentul în care apare o coloană de 5 km de diverse autovehicule motorizate, de la motociclete la tiruri, a fost un efort din partea fiecăruia. La noi la Botoșani efortul era mai mare pentru că eram la 500 de km distanță. Mai ușior a fost pentru colegii din Focșani spre exemplu. Nu am deranjat, în afară de autorități și de cei de la guvernare, nu am deranjat pe nimeni pe drum. Feedback-ul a fost extraordinar, chiar dacă erau oameni care se grăbeau. Absolut toată lumea ne-a încurajat și a fost de acord. Mai sunt și acele stații, toată lumea a fost de acord”,
Cătălin Flutur, primarul municipiului Botoșani
În unele municipii ale Moldovei o serie de instituții le-au transmis marilor transportatori că nu ar fi „o idee bună” să ia parte la marșul pentru autostrada Moldovei.
Nimeni însă nu ar fi putut să creeze vreo greutate tuturor celor care comentează îndelung pe rețele de socializare. Și fac dreptate sau dau lecții. Nici o instituție.
DESCARCA APLICATIA BOTOSANEANUL PENTRU MOBIL:
Aproape zece botoșăneni au ajuns la spital după ce s-au accidentat la locul de muncă
Redacția Botoșăneanul
Nov 07, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 07, 2024
Durere sfâșietoare, adolescent din Botoșani mort în brațele medicilor
Redacția Botoșăneanul
Nov 07, 2024