Procurorii Direcției Naționale Anticorupție (DNA) – Serviciul Teritorial Suceava au ajuns din nou la Botoșani. Sunt vizați un fost deputat în Parlamentul României și un primar în funcție.
Ancheta îl vizează pe Cătălin Obuf Buhăianu care a avut două mandate de parlamentar și a mai deținut de-a lungul timpului alte funcții importante de demnitate publică.
În noiembrie 2020 a devenit administrator public al Primăriei Bălușeni, iar Botoșăneanul a scris atunci:
Parcursul profesional în comuna limitrofă municipiului a fostului deputat PDL nu a durat decât un an. În această perioadă de timp, Cătălin Obuf Buhăianu și-ar fi păstrat în paralel și postul de director de la Complex Național Sportiv Sala Polivalentă București.
Tocmai această dublare profesională a intrat în atenția procurorilor DNA care ar fi aflat despre situație în urma unor sesizări anonime.
Unii dintre foștii și actuali angajați ai Primăriei Bălușeni au fost deja audiați la DNA Suceava iar printre ei se regăsește și fostul viceprimar al comunei, care a demisionat între timp și despre care Botoșăneanul a scris aici:
„Dlor erau interesați dacă el venea efectiv la muncă. Am declarat că nu venea. Venea cam o săptămână pe lună efectiv, să zicem, în rest era la București. Poate avea când venea câteodată și două săptămâni într-o lună cumulat. Că putea într-o săptămână să nu vină deloc”,
Laurențiu Lupașcu, fost viceprimar al comunei Bălușeni
Primarul Claudiu Doroftei, ales pe listele PSD la alegerile din 2020, susține în schimb că nu a fost deocamdată chemat la audieri.
Și a explicat că fostul administrator public al comunei era prezent la serviciu, în ciuda declarațiilor făcute de alte persoane: „Cum să nu vină? Dacă era angajat nu se ocupa el de proiecte, de achiziții, de aia? Pleca și pe teren, avea delegații la Iași, la București, se ducea pentru proiecte”, a declarat primarul de la Bălușeni.
Întrebat despre locul de muncă de la București al lui Cătălin Obuf Buhăianu, primarul botoșănean a evitat răspunsul: „nu mă interesează ce s-a întâmplat acolo, pe mine mă interesează să am activitate eu aici”.
Mai departe, a enumerat o serie de investiții pe care fostul deputat și-a pus amprenta și care s-au concretizat datorită experienței sale administrative.
„Sunt mai multe proiecte. Cu modernizarea școlilor Draxini și Bălușeni, sala de sport care va fi construită prin CNI, un centru de permanență, ducerea la finalizare a proiectului apă – canal de 2,5 milioane de euro, care ăla nu puteam să-l închid și el s-a implicat foarte mult pentru închiderea procedurilor. Avem sursă de finanțare pentru aceste proiecte, de la zero le-am luat împreună”,
Claudiu Doroftei, primarul comunei Bălușeni
Cât despre momentul despărțirii, primarul Claudiu Doroftei își amintește că s-a ajuns la decizia de demisie a fostului administrator public din cauza luptelor politice: „Așa am ajuns noi de comun acord, tensiuni, presiuni... așa am ajuns al concluzia că e mai bine, el a zis că nu mai poate”.
Contactat de Botoșăneanul, Cătălin Buhăianu a confirmat dosarul aflat în cercetare la DNA Suceava și faptul că va ajunge în fața procurorilor pentru declarații: „Am fost chemat și probabil că o să mă duc cât de curând”.
A recunoscut că a deținut ambele funcții în perioada de un an vizată de DNA Suceava, însă dacă a existat într-adevăr un conflict în acest sens ar urma să răspundă specialiștii din cadrul Ministerului Muncii.
„Eu am solicitat și un punct de vedere de la Ministerul Muncii, vizavi de deținerea unui contract individual de muncă pe care-l am la Sala Polivalentă, în paralel cu un contract de management pe care îl aveam încheiat cu Primăria Bălușeni. Aici e discuția. Din punct de vedere al desfășurării activității mele în cadrul Primăriei, cred că nu se poate să se îndoiască foarte multă lume de lucrul acesta, inclusiv achizițiile publice le-am făcut, am închis proiectul apă – canal pe Buzeni, Coșuleni, Zăiceni, discuții cu privire la proiectul pe gaze cu primarul de la Cristești, cu primarul de la Stăuceni, cu mulți consultanți”,
Cătălin Buhăianu, fost administrator public Primăria Bălușeni
*Notă
Ministerul Muncii este condus la acest moment de botoșăneanul Marius Budăi.
Același care în perioada 2004 – 2006 a fost șeful de cabinet parlamentar al deputatului PD-L, Cătălin Buhăianu. De altfel, la momentul angajării sale la Primăria Bălușeni au existat o serie de voci de culise care au arătat că actualul ministru l-ar fi adus „acasă” pe fostul său șef.
Iar interesul procurorilor DNA ar fi apărut din cauza unor persoane cu care s-ar afla în conflict primarul de la Bălușeni.
„Probabil că nu am putut să fiu zilnic în Primărie, cineva s-a sesizat și nu a înghițit asta, au fost sesizări anonime, dar deocamdată nu pot da eu foarte multe detalii. Sunt răzbunări și patimi locale, ca să spun așa. Nu mai încap unii de alții, iar eu am picat într-o chestie în care cineva vrea să se răzbune pe altcineva”,
Cătălin Buhăianu, fost administrator public Primăria Bălușeni
Situație care ar fi dus și la demisia sa la un an de la numirea pe postul de conducere:
„Am plecat pentru că nu am mai considerat utilă prezența mea în considerentul luptelor locale de acolo. Din cauza asta am plecat. Am vrut să-mi găsesc liniștea alături de familie și alături de ceea ce e important pentru mine și mai puțin pentru alții”.
Un alt aspect vizat de procurori este referitor la modul de remunerare a lui Cătălin Buhăianu din postura de administrator public.
Mult peste nivelul admis de lege și în concordonanță cu prezența la serviciu, este de părere viceprimarul demisionar, care susține că salariul fostului administrator îl depășea pe al lui.
„Nu poate niciun angajat să aibă, cu tot cu sporuri, mai mult decât viceprimarul. Legea spune egal sau mai puțin decât viceprimarul, adică putea să aibă cu 2 sau 3 lei mai puțin decât mine. Dar nici cât mine nu putea să aibă. El avea mai mare și decât primarul indemnizația. Era chestie elementară. Indemnizația viceprimarului într-o Primărie este de referință. Primarul are cea mai mare indemnizație, după aceea viceprimarul. Eu la momentul respectiv aveam undeva la 5.800 de lei net, iar primarul cu vreo 1.000 de lei mai mult”,
Laurențiu Lupașcu, fost viceprimar al comunei Bălușeni
De altfel, ar fi fost invitată la DNA pentru explicații și o angajată care se ocupă de salarizare.
„Este cea care întocmește statele de plată, există condica de prezență, în fiecare zi orice angajat trebuie să semneze, la intrarea în serviciu și la serviciu. Se semnează la ora 8 condica și la ora 4 iar semnezi. Pe baza semnăturilor respective condica se duce la compartimentul taxe și impozite și dumneaei pe baza condicii face statele de plată la salarii. Adică dacă tu ai lipsit nu-ți mai dă salariul întreg”,
Laurențiu Lupașcu, fost viceprimar al comunei Bălușeni
Cât a încasat exact Cătălin Buhăianu vor afla procurorii din statele de plată, pentru că declarațiile fostului viceprimar și ale primarului în funcție nu se potrivesc.
„Era până în salariul viceprimarului, undeva la 6.000 de lei. În mână el lua undeva la 6.000, nu putea depăși salariul viceprimarului. Viceprimarul are în jur de 6.500, e vorba de numărul de locuitori, a scăzut grila la noi”,
Claudiu Doroftei, primarul comunei Bălușeni
Însă, cert este faptul că din declarația de avere completată anul trecut de Cătălin Buhăianu reiese că venitul de la Primăria Bălușeni l-a depășit pe cel de la București.
Și, în sfârșit, ancheta vizează și un mijloc de transport care a ajuns la Primăria Bălușeni sub formă de donație, de la... ați ghicit, Sala Polivalentă unde Cătălin Buhăianu este director. „O formă de mită mascată” sau un act legal, s-au întrebat procurorii și în această direcție.
„Avem un microbuz primit sub formă de donație, de la Sala Polivalentă. Nu ne-a donat numai nouă, a fost și la Trușești, a fost în mai multe locații”,
Claudiu Doroftei, primarul comunei Bălușeni
Însă partea cu microbuzul s-ar fi clarificat până la urmă.
„Conform celor scrise în rechizitoriu, eu cred că s-a elucidat acest lucru. În primul rând nu a dat Buhăianu lui Doroftei. S-a dat de la Sala Polivalentă către Primăria Bălușeni. Dar Sala Polivalentă a mai dat mijloace de transport și la Primăria Trușești și la Primăria Darabani și la Primăria Săveni și la Spitalul de Neuropsihiatrie de la Podriga. Și la Consiliul Județean Gorj, deci noi am tot dat ce am avut de dat, unde era necesar. Este o procedură de transfer cu titlu gratuit către alte instituții publice, este o legislație specifică, noi am respectat întocmai această legislație”, a explicat și Cătălin Buhăianu.
Contactat din lista enumerată, primarul Petru Grișa Ailenei de la Trușești a confirmat că la rându-i a primit un microbuz de la Sala Polivalentă din București, cu titlu gratuit, cu care circulă ansamblurile populare sau echipa de fotbal.
COD GALBEN la Botoșani: Meteorologii avertizează asupra rafalelor puternice de vânt
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024
Accident grav în puterea nopții, doi tineri s-au izbit cu mașina într-un stâlp - VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024
Liviu Ciobotariu, mesaj pentru Gigi Becali la finalul meciului: Nu-i cade bine
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024