Deși iarna aduce temperaturi foarte scăzute în România, în magazine apar o mulțime de variante de fructe exotice pe care le regăsim mereu în sezonul rece. De la an la an, importatorii de astfel de fructe reușesc să aducă și mai multe soiuri, chiar fructe introduse în premieră pe piața locală sau care devin brusc populare prin mărirea de volume destinate vânzării și implicit prin oferirea acestora la prețuri mai accesibile.
Fructele cosiderate exotice sunt cele care nu cresc în mod obișnuit în țara noastră, căci cultivarea lor necesită o climă mult mai caldă. Astfel, acestea sunt importate în România din țări europene precum Grecia sau Spania, dar sunt transportate și din zone îndepărtate, state precum Madagascar, Mexic, Ecuador, Brazilia, Thailanda, Africa de Sud și multe altele. Anumite fructe exotice precum portocalele sunt prezente în magazine pe toată durata anului, însă există sezoane specifice pentru fiecare fruct în parte. În plus, se obișnuiește ca în timpul iernii să fie importate mai multe fructe exotice în Europa, tocmai pentru că aici este extrasezon pentru cam toate fructele locale.
Ca și legumele, fructele consumate în formă proaspătă sunt extrem de benefice pentru sănătate - mai ales pentru prevenirea multor afecțiuni. Fiecare fruct are avantajele sale, este recomandat chiar să fie consumate fructe de toate culorile, cât mai variate. Considerate daruri ale naturii, delicii fără compromisuri, deserturi 100% naturale, fructele sunt de obicei prezentate pozitiv în cele mai multe culturi de oriunde din lume. Chiar și atunci când învățăm o limbă străină, denumirea culorilor și a fructelor se regăsește printre primele noțiuni studiate.
Fructele se regăsesc în mod pozitiv și în jocuri, culorile lor ne bucură, ne fac să ne simțim mai bine, ne trezesc sentimente plăcute, bună dispoziție. Printre jocurile simple, populare, putem aminti Fruits Mania, Fruit Ninja sau Fruit Splash. Fructele se regăsesc și la sloturi, celebrele pacanele online acum în lumea digitală modernă. Se pot alege jocuri de sloturi gratuite cu fructe pe platforme dedicate sau în marile cazinouri online licențiate, profitând inclusiv de promoții precum bonus fara depunere la cazino. Exemple de astfel de jocuri: 20 Super Hot, Flaming Hot, Juicy Fruits, 100 Burning Hot sau Fruit Bonanza.
Cherimoya, fructul dragonului, fructele de cactus, fructul pasiunii, papaya, physalis sau kumquat reprezintă exemple de fructe exotice pe care le găsești în magazine în timpul iernii, însă aceste fructe sunt mai puțin consumate în România, mai degrabă delicatese de încercat, fructe alese ocazional pentru momente speciale.
Iată mai jos alte fructe exotice tot mai populare și în România, pe care le poți cumpăra la prețuri destul de accesibile:
Kaki este fructul unor arbori din familia Ebenaceae, genul Diospyros. Fructele sunt de obicei portocalii și se pot consuma integral. Forma și textura fructului kaki sunt foarte asemănătoare cu cele ale unei roșii, diferența fiind mai degrabă la culoare. Beneficiile pentru sănătate sunt foarte complexe, căci fructele kaki conțin mai mult potasiu decât bananele și mai mulți antioxidanti față de ceaiul verde. Se remarcă și prin conținutul mare de vitamine și fibre.
Pomelo este cel mai mare fruct citric și apare în magazine de obicei la final de noiembrie / început de decembrie, importat mai ales din China. Există atât pomelo clasic (galben), cât și pomelo roșu. Pomelo este un fruct bogat în vitamine și minerale, sursă importantă de vitamina C, antioxidanți, fibre, carotenoizi și vitamina A.
Portocalele sunt fără îndoială cele mai populare citrice, dar în sezonul rece apar în prim-plan și portocalele roșii, o varietate deosebită. Portocalele roșii au cantități mari de vitamina C și antioxidanți, jucând un rol cheie în funcția imunitară a organismului. Sunt ideale și pentru a fi folosite în cocktailuri - sucul lor va oferi o nuanță aparte băuturilor, iar gustul este foarte apreciat.
Litchi este un fruct tropical de dimensiunea unei nuci, cu un sâmbure mare și coajă aspră. Gustul este aromat, floral, dulceag. Un singur fruct, deși mic, conține 9% din zona zilnică recomandată de vitamina C.
Avocado a devenit deja un fruct cu o popularitate imensă, inclusiv în România. Este consumat adesea precum o legumă, alături de diverse mâncăruri principale și nu ca desert sau gustare între mese. Interesant este că, încă din sezonul rece 2021 - 2022, au apărut pe piața locală fructele de avocado gigant. Sursă de grăsimi mononesaturate, sănătoase pentru sistemul cardiovascular, orice avocado conține vitaminele A, C, D, E, K, B6 și B12, acid folic, potasiu, luteină și antioxidanți.
Dinu Todoran preia una dintre cele mai slabe echipe din acest sezon: Este o provocare
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024
Brânza de la “Five Continents”premiată cu aur la World Cheese Awards 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024
Două case mistuie de flăcări: O femeie a ajuns la spital
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024
Valeriu Iftime deschide ușa transferului unui jucător de la FCSB: Cum să nu-l vreau?
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024