Copiii au fost actorii principali la cea de-a VIII-a ediție a Galei Angelica Gherman. Organizatorii au premiat compuneri despre „școala online în pandemie” scrise de elevi din ciclul primar.
Așa cum am promis copiilor care au participat la Gala Angelica Gherman și au trimis compuneri scrise de ei, continuăm seria publicării acestora, pentru a arăta tuturor cum resimt cei mici școala online.
Astăzi, vom face publică textul băiatului Paul Pinzariu, elev în clasa IV-a la Școala Gimnazială nr 7.
„Niciodată copiii nu s-au gândit că școala i-ar surprinde așa de mult. Dar, într-o zi, școala din clasă a devenit școala online. După o zi ca oricare alta după ce am plecat acasă am aflat pentru o perioadă lungă vom vedea colegii prin intermediul ecranului de la calculator. Diminețile nu au mai început cu drumul vioi spre școală, cu jocurile cu colegii, de fapt drumul a devenit mai scurt, de la pat la baie, bucătărie și birou.
După ceva vreme, această comoditate a început să îmi placă. Îmi place și modul în care doamna învățătoare îmi organizează activitățile. Mergem în călătorii imaginare, reîntâlnim personajele noastre preferate pe care le urmăm în aventuri. Lucrăm în echipe, facem prezentări care ne încântă.
Până la urmă întâlnirile virtuale ne plac. Dar câteodată mi se face dor de școală, de pauze, de jocuri și de atmosferă plăcută.
Școala online este o provocare pe care dorim să o depășim ș la sfârșit să putem spune „Am reușit”.
Zi de zi Botoșăneanul va publica pe rând toate compunerile transmise de elevii care au participat la concurs.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
O parohie din Protopopiatul Dorohoi face pregătiri pentru colinde
Redacția Botoșăneanul
Nov 01, 2024
Declarația zilei 1 noiembrie 2024
Oana Sava
Nov 01, 2024
Oana Sava
Nov 01, 2024
Rapid și-a luat revanșa în Cupa României: FC Botoșani, învinsă pe teren propriu – VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Oct 31, 2024