Răzvan Țupa s-a născut pe 12 iunie 1975 în Brăila. Din 2006 a citit poezie la festivaluri și proiecte din Berlin (2008, 2012, 2016), Bratislava (2008), Chișinău (2010), New York (2008, 2013), Praga (2008, 2009, 2016), Paris (2007, 2009), Roma (2007), Stockholm (2011), Tel Aviv (2012), Rotterdam (2016) etc. și a dezvoltat diferite proiecte de video-poezie. Între 2005 și 2010 a organizat întâlnirile Poeticile cotidianului, iar din septembrie 2010 a lansat Atelierele relaționale, un proiect de încurajare a interacțiunii poetice. A fost redactor-șef al revistei „Cuvântul” (2006-2008). În 2009 a realizat, împreună cu Andrei Ruse, filmul poezie. puterea, în care a prezentat 24 de poeți noi.

A debutat editorial în 2001, cu volumul de versuri fetiș (Editura Semne, București), pentru care i s-a acordat Premiul Național de Poezie „Mihai Eminescu” – OPUS PRIMUM (2002).

A mai publicat volumele de poezie: fetiș – o carte românească a plăcerii, ediție revăzută și adăugită (Editura Vinea, București, 2003); corpuri românești (Editura Cartea Românească, București, 2005); poetic. cerul din delft și alte corpuri românești (Casa de Editură Max Blecher, Bistrița, 2011). Este autorul monografiei Poetici relaționale. Poeticele cotidianului de la Seri de literatură în mișcare la Republica poetica împreună cu Răzvan Țupa (Editura Casa de pariuri literare, București, 2015).

Este prezent în antologiile: No LongerPoetry– New Romanian Poetry (Heaventree Press, Marea Britanie, 2007); Az ev muforditasai (Magyar Naplo, Ungaria, 2008); Ars Poetica 2008 (Ars Poetica, Slovacia, 2008); Poeți laureați ai Premiului Național de Poezie „Mihai Eminescu” – OPERA PRIMA (1998-2008) (Editura AXA, Botoșani, 2010); From a Terrace in Prague. A Prague Poetry Anthology (LitterariaPragensia, Cehia, 2011); The Vanishing Point that Whistles (Talisman House, SUA, 2011); Exerciții de neclintire. Antologia poeților laureați ai Premiului național de Poezie „Mihai Eminescu” – OPUS PRIMUM (Casa de Editură Max Blecher, Bistrița, 2017).         

Răzvan Țupa scrie o poezie a limbajului, poemele sale având „aerul unor produse «de laborator» care testează referențialitatea vorbirii, capacitatea acesteia de a fi vorbire despre ceva, dar mai ales de a institui o realitate «de ordin secund» care funcționează după principiul «corpului de cuvinte» /…/ Aceasta presupune un limbaj «de uzaj unic», căci corpul de cuvinte este replica fidelă a «corpului de carne» a cărui particularitate esențială este unicitatea, faptul de a fi «altul» în raport cu orice alt corp” (Octavian Soviany). Printre poeții generației sale, Răzvan Țupa se distinge, alături de Adrian Urmanov, poate, prin „încercarea de asimilare a tehnicilor video în discursul literar”, poemele sale fiind asemenea unor „decupaje fine de real”; iar „pentru a scruta realul, poetul devenit un cyborg sui generis” pare să poarte permanent cu el „o cameră video de mare performanță” (Alex Goldiș), cotidianul fiind invadat de o mulțime de nuanțe.

POT SĂ TAC PENTRU CĂ POT să spun orice în ce fel de

semne gesturile tale știu atingerea caldă răspunsul unei întrebări

pe care nu are cine să o pună unde stai cu lucrurile de care

nici măcar tu nu ești sigur vorbesc despre o îndoială hotărâtă o

știință rurală a tăcerii unde nu spui că este vreun fel de câmp în

spatele casei și asta este de jur împrejur o liniște destul de largă

respiră cu propria ei gură

                                    (din fetiș)

CUVINTE (79) câte lucruri care să merite altceva decât

atenția iar asta este chiar scuza cea mai bună pentru a păstra

distanța pentru a inventa exact spațiul de care este nevoie ca

să nu mai fie vorba despre tine și despre lucrurile pe care le fac în

continuare ca o pauză în protestul continuu al lumii în greva

inerției în gura lucrurilor care nu înghit nimic doar tac și ar

fi suficient dar devin o rană care nu are margini decât în jurul

tău și uneori rana asta începe să se topească în tine și îi spui

dragoste

                                   (din poetic. cerul din delft și alte corpuri românești)

DUREREA E O LIMBĂ STRĂINĂ un corp românesc știe să

nu aleagă i se pare că atunci n-ar putea să-și mai scuze durerile

comode pentru asta stai aici întârzie cu tot corpul tău poți să

fii un breloc sau un abțibild și într-o zi toată muzica respirației

o să dispară de la sine sau invers cu mâinile pregătite să

primească liniștea ca pe un sandviș am stat în autogară până

mi-a venit să plâng aerul avea gustul frunzelor proaspete

pregătisem tot; oamenii erau la locul lor nu aveam decât să privesc

hoardele ultra-rapide ale serii se gândeau ce bucată din mine să

consume mai întâi nici nu credeau când m-am ridicat cu pași

liniștiți să-mi văd de treabă în limba mea maternă ca pe un

skateboard

                                     (din poetic. cerul din delft și alte corpuri românești)

DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL: