Spor de condiţii periculoase pentru unii bugetari.
Regulamentul-cadru pentru acordarea sporurilor pentru lucrătorii din domeniul culturii care muncesc în condiţii considerate periculoase a fost aprobat, arată un comunicat al Ministerului Culturii şi Identităţii Naţionale.
Executivul a adoptat, joi, Hotărârea pentru aprobarea Regulamentului cadru privind stabilirea locurilor de muncă, a categoriilor de personal şi mărimea concretă a sporului pentru condiţii de muncă, precum şi condiţiile de acordare a acestuia pentru familia ocupaţională de funcţii bugetare în domeniul "Cultură", anunţă Ministerul Culturii şi Identităţii Naţionale într-un comunicat citat de România Tv.
Potrivit documentului care a fost votat în şedinţa de guvern, "sporul pentru condiţii de muncă se acordă cu titlu de compensare materială a riscurilor la care persoanele vizate se supun prin desfăşurarea activităţii în altfel de condiţii decât cele prezumate a ocroti sănătatea şi integritatea fizică şi psihică a angajaţilor. Aceste condiţii de muncă periculoase sau vătămătoare se stabilesc şi sunt recunoscute potrivit buletinelor de determinare sau, după caz, de expertizare a locurilor de muncă respective".
Nota de fundamentare a proiectului de hotărâre guvernamentală arăta că regulamentul este aplicabil atât funcţionarilor publici, cât şi personalului contractual, care îşi desfăşoară activitatea în sectorul "Cultură".
Proiectul cuprinde reglementări privind stabilirea locurilor de muncă considerate periculoase şi a categoriilor de personal care pot beneficia de sporul pentru condiţii de muncă, mărimea concretă a acestui spor, precum şi condiţiile de acordare a acestuia.
Astfel, sporul pentru condiţii periculoase şi vătămătoare, prevăzut de Legea cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, se acordă personalului salarizat din instituţiile publice de cultură care îşi desfăşoară activitatea în locurile de muncă în care se folosesc diferite substanţe toxice sau care pot fi vătămătoare ori unde activitatea se desfăşoară în condiţii de umiditate, curenţi de aer, praf, microorganisme, expunere la atacuri biologice sau microbiologice, luminozitate inadecvată etc. Sporul aprobat se acordă în procent de până la 15% din salariul de bază al personalului care desfăşoară, printre altele, activitate de restaurare şi conservare preventivă şi/sau curativă, investigare fizico-chimică şi/sau biologică, în muzee şi biblioteci, pentru cei care sunt supraveghetori muzeu, ca şi pentru cei de la Arhiva Naţională de Filme, în cadrul spaţiilor de proiecţie şi vizionare, depozite de filme sau documente cinematografice pe suport de hârtie, precum şi în depozitul Fort din cadrul Arhivei Naţionale de Filme. Sporul pentru condiţii periculoase sau vătămătoare se acordă în cazul în care sunt depaşite concentraţiile maxime admise de normele naţionale de protecţie a muncii.
Un copil din Botoșani, grav rănit într-un accident de autocar este executat silit de avocați
Redacția Botoșăneanul
Nov 07, 2024
S-au virat banii pentru alocațiile și indemnizațiile de la stat: CÂND intră pe card
Redacția Botoșăneanul
Nov 07, 2024
Bărbat căutat pentru omor: Ar fi fost implicat într-un atac mafiot cu mitralieră
Redacția Botoșăneanul
Nov 07, 2024