Poli Iași, formație deja promovată în Liga 1, a umilit-o pe CSA Steaua, în derby-ul etapei 8 din play-off-ul Ligi 2, scor 5-1.
E cea mai dură înfrângere suferită de „militari”, după reînființarea secției de fotbal. Trupa lui Leo Grozavu e sigură de locul 1 în play-off.
Trupa lui Leo Grozavu s-a impus categoric în derby-ul pentru locul 1. Ieșenii, lideri în clasament, au dat prima lovitură în minutul 27, după un start de meci echilibrat.
Cătălin Hlistei a fost cel care a deschis scorul, cu o execuție din prima, de la 12 metri. Extrema a trimis excelent, sub bară, portarul Dincă neavând nicio șansă. După 9 minute, Poli Iași a făcut 2-0. După un corner, Katanec a trimis în bară, de la 12 metri. Harrison a fost pe fază, a urmărit mingea și a trimis-o în poarta goală, potrivit gsp.ro.
În startul reprizei secunde, CSA Steaua a dat semne de revenire, reușind să reducă din diferență. În minutul 61, Emilian Pacionel a preluat o minge la marginea careului, a intrat în careu și a șutat plasat, de la 10 metri.
După golul „militarilor”, Poli Iași s-a dezlănțuit, marcând de trei ori. În minutul 65, Harrison a făcut dubla, cu un șut de la 14 metri. Intrat de pe bancă, Alexandru Musi, jucător împrumutat de la FCSB, a marcat de două ori (68 și 73), stabilind scorul final.
După 8 etape din play-off, Poli Iași e deja promovată în Liga 1. E lider în clasament, cu 56 de puncte, și nu mai poate pierde locul 1. CSA Steaua, care nu are drept de promovare, are 49 de puncte și se pregătește de meciul de pe 15 mai, cu Dinamo, penultimul al sezonului.
Dinu Todoran preia una dintre cele mai slabe echipe din acest sezon: Este o provocare
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024
Brânza de la “Five Continents”premiată cu aur la World Cheese Awards 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024
Două case mistuie de flăcări: O femeie a ajuns la spital
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024
Valeriu Iftime deschide ușa transferului unui jucător de la FCSB: Cum să nu-l vreau?
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024