Conducerea Organizaţiei Municipale a PNL Botoşani a afirmat că s-a demarat procedura de selecţie a persoanelor care urmează a fi propuse pentru Consiliul Local. Liberalul a precizat că respectivele persoane vor fi recrutate pe baza performanţelor profesionale pentru a reprezenta cât mai bine interesul botoşănenilor.
Lista cu consilierii municipali din partea liberalilor urmează a fi făcută publică în cea
de-a doua decadă a lunii martie. „
Am demarat operaţiunea de selecţie a consilierilor municipali. În data de 17 martie va avea loc Adunarea Generală care va aproba această listă de consilieri. În două săptămâni Biroul Politic Municipal ca face această selecţie şi vă asigur că toate lucrurile se vor desfăşura conform statutului şi vom alege persoanele care sunt cele mai bine ancorate în realitatea oraşului şi care să prezinte interesele liberale în consiliul municipal”, a declarat
Gheorghe Iavorenciuc, preşedintele Organizaţiei Municipale PNL Botoşani.
Liberalul a mai precizat că formaţiunea politică urmează a avea aproximativ şase consilieri, ceea ce înseamnă 60 sau 70% din majoritatea consiliului, alte două persoane fiind propuse din partea PC. Lista completă a consilierilor locali propuşi de PNL va fi făcută publică în jurul datei de 15 martie. Gheorghe Iavorenciuc a mai spus că selecţia celor care vor fi propuşi pentru componenţa CL va fi făcută într-o manieră corectă fără a fi favorizat cineva pe criterii de rudenie. „
Nu se fac alegeri aşa la întâmplare pe cumătri, pe verişori sau cum nici nu vreau să vă povestesc. Eu vreau să ştie liberalii din municipiu să nu le fie ruşine cu noi”, a încheiat
Iavorenciuc.