Acesta este finalul unui editorial pe care l-am scris în urmă cu aproape doi ani, într-o vreme în care
Botoşăneanul era singura publicaţie care relata cu lux de amănunte seria incredibilă de aranjamente, măgării, matrapazlâcuri, promovarea de rubedenii de la curtea împăratului. Era o vreme când omul chiar se credea împărat iar Fiscul, vasal la curtea sa, asfixia cu o ploaie de somaţii şi ameninţări firma care editează acest ziar.
Spuneam atunci că,
„la urcare trebuie să ai grijă pe ce oameni calci, fiindcă atunci când cobori s-ar putea să îi întâlneşti din nou”.
Sunt tot mai multe semne că Împăratul, în coborârea sa abruptă de pe piedestal, a început să se împiedice de cei pe care i-a cam călcat pe cap. Îşi mai ia un ghiont, o palmă după cap, asta în aşteptarea şutului sănătos şi definitiv în şezut.
O PREVIZIUNE?
Ameninţări împărăteşti
Brusc, Împăratului i-a revenit cheful de treabă şi vine pe la clădirea aia mare din buricul târgului care respiră a comunism feroce. Ce ironie... când fusese rege era prea ocupat să ţină trena Împărătesei prin capitală, cu oarece dureri de cot când venea vorba de Împărăţie. Acum, când nu mai e Împărat, vrea la Împărăţie, e tare preocupat de soarta ţărişoarei sale.
Cu fiecare clipă care trece realizează că tot corul pupătorilor şi linguşitorilor nu era altceva decât exact asta: un cor de pupători şi linguşitori de... profesie. A plecat unul, vine următorul la lins.
Împăratul plecat este, până la urmă, prototipul parvenitului care odată sosit la masa cu bucate nu se satură cu cât îi incape lui în burdihan. Ia şi la pachet, îşi cheamă şi neamurile, bagă şi ele prin genţi şi serviete, pentru ca apoi, din atâta lăcomie, să vomite unii pe alţii.
Nu este însă singurul... are corespondent şi în breasla afaceriştilor îmbogăţiţi din contracte cu statul, cu acelaşi nivel de (ne)cunoaştere a limbii române, pentru care pedeapsa cea mai cruntă o reprezintă scrierea a două rânduri. Diferenţa este că unul vedea în „curteni” nişte supuşi, iar celălalt vede în angajaţi nişte „sclavi” moderni, care trebuie să facă şi flotări la cererea nevestei la fel de analfabetă ca şi dânsul.
Revenind la Împărat, cam aşa se întâmplă când îţi baţi joc de inteligenţa unor oameni şi îi anunţi că rămâi în funcţie fiindcă ai decis să te sacrifici.
Uite că s-au găsit oameni care să te sacrifice. Până la urmă diferenţa nu este decât de o literă, nu de două, ca de la alfabet, la analfabet.
Ai auzit şi tu, „ăla Micu’”? Vine timpul sacrificării...
Sergiu BĂLĂŞCĂU
CITEŞTE ŞI:
Țurcanu se sacrifică și rămâne în PNL și CJ : În ziua aia am luat un pix și am vrut să semnez demisia
