Formaţiunile politice care vor avea candidaţi pentru alegerile care vor fi organizate pe data de 10 iunie vor trebui să depună o serie de solicitări la Primăria Botoşani în vederea rezervării de spaţii pentru postarea afişelor electorale. Spre deosebire de campaniile anterioare, în acest an nu vor mai fi montate bannere pe mijlocul străzilor pentru a nu fi afectat iluminatul public.
Prima partid care a început aceste demersuri este PDL care deja a depus documentaţia necesară pentru campania care urmează a începe în mai puţin de două luni de zile. De altfel aceeaşi invitaţie a fost lansată şi pentru celelalte partide. „
Noi am scos şi certificate de urbanism, am făcut cereri pentru tot ce înseamnă panouri, afişaje, bannere, meshuri, deci noi am scos toată documentaţia din timp. Şi i-aş ruga şi pe ceilalţi să vină şi ei să îşi facă rezervări de spaţii, documentaţii, aşa cum este legal şi corect pentru fiecare. Nimeni nu are nimic cu ei”, a declarat
Florin Ghiorghiţă, viceprimarul municipiului Botoşani.
De asemenea, viceprimarul Florin Ghiorghiţă susţine că va face un apel către membrii partidelor politice pentru a nu fi lipite afişe electorale în locuri nepermise ceea ce ar duce ulterior la cheltuieli suplimentare din partea municipalităţii pentru îndepărtarea acestora. „A
m hotărât să scoatem în continuare câte un panou pentru fiecare partid politic sau alianţă care va candida ca să nu existe, să nu se mai lipească unii peste alţii, am achiziţionat, acum sperăm să finalizăm licitaţia pentru achiziţionarea panourilor de afişaj pe care să le punem în oraş în diferite locuri publice şi chiar o să îi rugăm să le folosească şi pe alea în campaniile electorale. Sperăm să nu mai avem acelaşi număr de afişe pe stâlpi, pe garduri, pe uşi la blocuri, pe cutiile de gaz şi după campania electorală rămâne ca după războiul din Vietnam”, a mai spus
Florin Ghiorghiţă.