Victoria obţinută sîmbătă de elevele sale în faţa formaţiei CSM Lugoj, a schimbat declaraţia tehnicianului Aurel Ioniţă cu privire la procentajul de promovare care era înregistrat ieri. Astfel, după rezultatul favorabil obţinut azi, tehnicianul susţine că se poate deja vorbi despre faptul că echipa este ca şi promovată. „
Ne amărîm cu 66%, 100% de acum pot spune că suntem promovaţi. Mîine va fi într-adevăr un joc dificil pentru că fetele sunt foarte obosite. A fost un meci destul de greu, Lugoj este o echipă cu experienţă, foarte bună care ne-a pus probleme”, a declarat
Aurel Ioniţă. Tehnicianul s-a arătat nemulţumit de una dintre jucătoarele sale care a fost de altfel şi înlocuită şi susţine că această decizie a fost una hotărîtoare în privinţa rezultatului final. „
Nu prea ne-a funcţionat preluarea din serviciu cu libero-ul, dar bine că găsim soluţii şi s-a remediat treaba şi am cîştigat. Toată lumea a rămas surprinsă, dar era singura soluţie pentru că regulamentul nu prevede altceva şi ea practic era ieşită din joc, se făceau puncte consecutive pe ea, bun şi nu numai din cauza ei. Nu trebuie să te sperii la 0-1 sub nici o formă sau să creezi nebunie în jurul echipei că e şi mai rău. Trebuie să găseşti soluţiile, cum s-a găsit şi ieri şi astăzi”, a mai spus
Aurel Ioniţă.
Nu în ultimul rînd, Aurel Ioniţă a afirmat că nu va ridica alte pretenţii financiare în cazul promovării în prima ligă. „
La fotbal probabil e mai interesant. Dar v-am spus nu am nici un gînd de mărire a contractului, avem o înţelegere pe care o vom menţine în continuare. Dacă mă mai ţine dl. Buhăianu şi dacă doresc eu să mai rămîn, contractul va rămîne acelaşi”, a afirmat
Ioniţă.